Din untiera de gând
pe suflet îți ung
o felie
la cerescul dejun
și una, deoparte
o pun,
s-o am mai târziu,
de suflet pustiu,
inimă spartă, cireașă pe tartă.
De-ar fi ciutură
dimineața
ca să o răstorn,
de alean s-o scutur și-n cana
fără de fund să-ți torn
dor dulce-amărui,
să-l bei apăsat și-apoi
să mai ceri,
aș pune-o la poartă
ca atunci când treci
să mai cred
în soartă.
foto tumblr.com
Citește și Vis logaritmic
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
