Ca parte a civilizației umane, suntem tentați să ne legăm existența de unele obiecte care ne oferă, sau mai corect, ne conferă statut și adesea putere. Aceste obiecte primesc valoarea lor doar datorită unor convenții culturale, urmând să-i ofere subiectului posesor un plus adesea irațional.
Deși aparent relația irațională a omului cu obiectele de valoare/ cu statutul, pare a fi neinteresantă, fără îndoială, aceste varii obiecte împuternicite cu forțe supraumane,[1] au jucat un rol important în procesul civilizării al ființei umane. Astfel, consider că ar merita o atenție specifică, ce poate fi considerată o adorație irațională, respectiv un totemism cultural.
Pentru a realiza această distincție între adorație și totemism, am îndreptat atenția înspre o cultură, pentru noi, încă misterioasă și unică în spiritul ei, care a reușit să se autoconserve secole și anume a romilor căldărari din Transilvania. Astfel, se va recurge la o analiză originală al unui obiect misterios din cultura romani, numită tahtai.
Înainte de a trece la orice analiză se dorește a sublinia că obiectele posedând o putere supraumană/supranaturală nu lipsesc din nicio cultură, doar forma lor este diferită. Pe de o parte, în cazul obiectelor supraumane, fie că vorbim de prestigiul oferit în cultura occidentală: de bani, casă, mașină etc. sau în unele culturi orientale de capre, oi, cămile etc rolul este același. Pe de altă parte, în aceeași manieră putem observa că obiecte neutre în unele culturi primesc puteri supranaturale în alte culturi, iar prin urmare nicio cultură nu este lipsită de idoli.
De asemenea, reiese că aceste obiecte, premerg în ambele cazuri dincolo de funcția lor, câștigând un dat ce controlează în mare parte viața socială, cât și cea spirituală. Astfel, cum se va vedea și în analiza de față, produsul devine un totem, creația stăpânind traseul creatorului.
În cazul romilor căldărari din inima Transilvaniei acest obiect/aceste obiecte împuternicit/împuternicite cu puteri supraumane/supranaturale, sunt așa numitele tahtaie. Acest obiect este în esență un pocal nobil, însă transcede dincolo de funcția sa utilitară și este în esență depozitarul întregii averi și a statutului familiei.
În primul rând, valoarea acestor pocale nu este dată de materia/materialul din care este confecționat, ci de vechimea ei. Unele tahtaie au chiar o vechime de secole și sunt lăsate moștenire din generație în generație. Astfel, timpul este cel ce crește valoarea lor, iar prin urmare și statutul conferit posesorului devine din ce în ce mai avansat.
În al doilea rând, se poate observa și faptul că această valoare este cu totul simbolică, deoarece nicio persoană/ nicio familie nu-și păstrează ea acest gral al familiei, el fiind păstrat de un om de încredere… Bine înțeles, motivul pentru care romii nu și-au păstrat ei obiectul care până la urmă ocupă un loc central în viața lor familiară și socială este multiplu, dar în același timp subliniază într-un mod excepțional, calitatea imaterială a obiectului simbolic. Această calitate, apare din moment ce nu valoarea materială este ceea ce contează, obiectul având aceeași valoare chiar și în lipsa sa fizică.
Nu în ultimul rând, poate fi observat cum obiectul pocalului/tahtaiului primește un statut de receptor. Acest statut i se alocă datorită faptului că de obiectul pocalului (chiar și prin absența lui) se leagă întâmplări/povestiri. Totuși aceste întâmplări ar putea fi povestite și fără orice obiect material, cu toate acestea tahtaiul servește ca dovadă al poveștii și devine un recipient, asemenea graalului în care, după unele legende, a fost strâns sângele Mântuitorului.
În final, aș dori să revin la construcția „dincolo de funcția” folosită pentru a desemna o funcție suplimentară a obiectului. Însă, astfel devine evident faptul că nu putem vorbi de o funcție dincolo de funcție, ci de un rol suplimentar, din care rezultă funcția finală a obiectului. De asemenea, se poate observa că afirmația aparent metaforică conform căreia creația este cea care stăpânește creatorul, în situația de față este cât se poate de reală. Prin urmare, tahtaiul ajunge a fi un element pur simbolic, ce coordonează viața socială, dar în aceeași timp este și un recipient în care și în jurul căreia se petrece viața familiei și a comunității.
[1] Suprauman, este folosit în acest context ca desemnând ceva ce nu poate fi controlat de om.
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.
