iubirea noastră, soft tahicardic de ultimă
versiune-l copiază și zeii,-n ascuns.
au ei norii lor speciali.
mustesc de invidie.
închidem ochii,
nemurirea e-n cele din urmă
o simplă piraterie cosmică,
însă doar noi știm
să tăinuim bobul de rodie
în poezie.
foto tumblr.com
Citește și cele mai frumoase gesturi sunt cele ireversibile
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
