Hai să credem tot ce spunem

Hai să credem tot ce spunem / E un joc foarte frumos, / Tu-mi spui „te iubesc” / Și eu mă bucur copilărește /De parcă mi-ai dărui /Un cuțit cu prăsele de os. /Să-mi spui curat / Tot ce judeci tu / Despre vecini, despre univers /Sau să nu-mi spui nimic / Și gândurile mele /Să deie din cap c-așa e.”– spunea Marin Sorescu în Joc, un fel de comunicare ludică de un lirism tandru pentru iubită, într-un spațiu proxim sau proiectat în tot universul, prin cuvinte ce reverberează în gând, cu izvoare în inimă și-n conștiință.
Marin Sorescu (n. în 29 februarie 1936, Bulzești, Dolj- d. în 8 decembrie 1996, București) este un scriitor prolific, o figură marcantă a literaturii românești, semnând volume de poezie (Singur printre poeți, Tușiți, Suflete, bun la toate, La lilieci), dramaturgie (Setea muntelui de sare, Există nervi, Răceala), proză (Trei dinți din față), eseuri, critică literară, dar și traduceri. A obținut importante premii în țară și în străinătate, a fost, pentru o perioadă, Ministru al culturii. Poemele sale cultivă intens imaginarul, cu accente ironice sau spirit ludic, dar și cu note de reflexivitate vizionară.

Imensitatea iubirii în poemul PERSPECTIVĂ, de Marin Sorescu

Poezia, în general, reconstruiește lumea în complexitatea ei, cu imagini ce figurează Întregul spiritual, energetic, cu percepții materializate liric, încorporând universul exterior, ceea ce este în afara noastră, realitatea imediată, oglindită simetric în interior, într-un flux continuu, iar noi, la rându-ne, revărsând asupra universului gândurile noastre, ca energii făuritoare.

În mișcarea browniană, o particulă sare de pe o orbită pe alta, în anumite condiții, ca urmare, această mișcare devine mai intensă. Realitatea elementară ultimă a fiecărui constituent al Totului căruia îi aparținem ne leagă printr-un cordon de quarcuri, iar noi avem conștiința acesteia, a faptului că suntem parte a energii universale. Perspectiva aceasta este transfigurată poetic de Marin Sorescu, în versuri vizionare în care iubirea poate deveni tot mai intensă odată cu „saltul” afectiv și fizic (în imaginar) dincolo de orizont, în adâncime și apoi spre înalt :

Dacă te-ai îndepărta puțin, / Dragostea mea ar crește / Ca aerul dintre noi.”(Perspectivă , Marin Sorescu)

Reflecția filozofică configurează un transfer realitate imediată, din ce în ce mai îndepărtată, în realitate lăuntrică, într-un lirism cu accente contemplative, esența viziunii însemnând cuprindere vizuală panoramată, cu o percepție a iubirii la dimensiuni ce cuprind vastitatea terestră și augmentarea emoției :

Dacă te-ai îndepărta mult, / Te-aș iubi cu munții și cu apele / Și cu orașele care ne despart.”

Verbele a îndepărta , a iubi și a despărți creează emoția estetică a unei stări de grație ce unește inimile prin iubire, amplificând-o vibrațional și conferindu-i forță, intensitate, prin distanțare în spațiu.

Iubirea ar putea avea dimensiuni cosmice prin revărsarea în universul însuși, doar dacă persoana iubită ar cunoaște aceeași perspectivă, intrând în rezonanță cu vibrația lumii … dincolo de munți și ape, dincolo de orașe, apoi până la soare și lună, pe axa verticalității terestru-cosmic.

Dacă te-ai mai îndepărta / Cu o zare, / La profilul tău s-ar mai adăuga soarele / Luna și jumătate din cer.

Elementele realității ce se reflectă unele în altele, până la identificare uneori (în esența profilului feminin transpus frumuseții, strălucirii sau misterului naturii) sunt, în plan simbolic, pași spre cunoaștere și explorare, într-un lirism discursiv, sorescian. Este o cunoaștere a lumii, ca imensitate, dar și a sinelui, ca profunzime, ca trăire emoțională intensă a iubirii, precum și a simetriilor dintre ele, fapt ce conferă unitate lumii și unicitate iubirii în cadrul cuplului de îndrăgostiți, în sensul dat de Ralph Waldo Emerson – „ceea ce dă strălucire Întregului este sufletul.”

PERSPECTIVĂ
de MARIN SORESCU

Dacă te-ai îndepărta puțin,
Dragostea mea ar crește
Ca aerul dintre noi.

Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aș iubi cu munții și cu apele
Și cu orașele care ne despart.

Dacă te-ai mai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar mai adăuga soarele,
Luna și jumătate din cer
.

Citiți și „Illo tempore”, sub zodia „Legilor nescrise”.