jurnal – 7 chestii de ură tânără de dragoste

 

ziua întâi – 

azi am pălmuit dimineața,

nu i-am lăsat curiozitatea analfabetă

printre coastele noastre dezbrăcate 

de pijamale nerușinate.

doar apa de la duș a înțeles 

de ce sunt atâtea pete de dragoste 

de spălat de pe urletul pielii.

ziua a doua – 

nu îmi e sete,

îmi e de ajuns sângele lui aburind

în locul unei cafele. 

țigara de după își amintește

de povești mușcate sălbatic.

ziua a treia – 

azi ne-am iubit sonor într-o fotografie, 

apoi ne-am certat 

pentru că sunetele mișcaseră 

din aripi prin stomac

și era neclară.

ziua a patra – 

ne rănim pe podea, 

împărțim casa în zone de război, 

intrăm în fiecare cu sărutul înarmat 

până la inimă.

ziua a cincea – 

azi am plecat unul prin altul

și nu ne-am întors decât târziu

ca dintr-o vacanță la tropice.

ziua a șasea – 

spre seară 

am observat că ne plâng genunchii, 

am adormit neiertați.

ziua a șaptea – 

azi am desenat pe tălpi un dans picant

și toate papilele sentimentale s-au iuțit.

din ultima zi-cifră, 

nu mai avem multe lumini de trăit, 

doar știm

că a muri-ul nostru e dragoste.

înainte de somn i-am zis da.

*

photographyideas.us

knock, knock

din nou în bizar,

unghiul ușii

își ascute închiderea 

peste degetele pericolului.

 

e nevoie de un bacșiș roșu

strecurat prin zid

ca o limbă franceză printre buze, 

să fie lăsată cheia sub piatra

care își plimbă răutatea de dingo 

dintr-un ochi în altul.

 

knock, knock,

trebuie reparate bătăile în gol, 

filmul nu începe până nu mor

vânzătorii de bilete,

legendele nu se cumpără

de la casă.

****

de o vreme dezordinea 

face inventarul pe colțul posibilului –

o sticlă din care au fugit nervii pe orizontală, 

ultima monedă păstrată 

pentru radiografia dublei fracturi 

a iertării interne,

un marker negru permanent inutil, 

un șervetel de șters adevărul de pe păsări,

doi cercei în dorințele ei, 

o baterie externă pentru lucruri grave,

o cârpă de înfundat țevile bătrâne și proaste

care se scandalizează 

pentru refuzul milostivului

de a le mai băga lichid în seamă,

un inel superstițios în funcție de capriciile degetului, 

o telecomandă folosită doar la omorât 

intenții cu față de maimuță, 

câteva firimituri de orgoliu falimentar.

nu ar trebui să valoreze nimic 

pe piața de capital a aplicațiilor goale

și totuși

un preț mare le face vinovate, 

unul redus le transformă în victime.

de aceea nu se cumpără, 

nu se vinde nimic

deocamdată,

totul se stochează

în hangare impermeabile.

se pare că e o vreme ostilă pentru cerere și ofertă, 

dar casele fug din mica publicitate,

munții se întâlnesc clandestin prin portbagaje, 

pădurile sunt încurcate emoțional, 

nu poți ascunde nicăieri

inflația asta 

de dor, 

o simțim enorm pe pielea noastră 

chiar dacă e o noțiune perimată

și, bineînțeles, în dezordine.

***

tumblr.com

gradul de scârbă 

sparge scalele aparatelor ce măsură, 

scuipatul e lins de gudurări ale zeilor 

în deficit de aplauze.

în ce luni de miere râncedă

ies viermii pe pereții gurilor de canal

după răsturnarea  dublă 

a îngrășământului natural uman

înnobilat temporar de ovații…

se ridică arenele în picioare după ce se desfac,

fiecare crede că e unică purtătoare 

de nocturnă divină, 

am o veste proastă 

și una și mai proastă – 

1 – trebuie tone de poziții-osanale în genunchi

și 

2 – ubicuitatea rezistă ca viciu.

trebuie să mă uit la reclame

după spray-uri de lămâie,

viermii sunt în orgasme după nunți saprofite.

Autor: Corina Dașoveanu