între două rotații
după ce-am construit casa am
pus în ea un copil
și-am început s-o-nvârtim cum fac începătorii cu globul
la ora de vise
era de-așteptat ca totul
să se petreacă amețitor
ne-am făcut ape, drumuri și icnete
cineva a murit strivit de ecuator
brațul meu drept e translator de proză
în poezie
două femei disputând același bărbat
despicându-l
enorme bucăți puse la zvântat secunde
mici, aurii cât să intre
o dată în gură
între două rotații
(în volumul „floare carnivoră, speranța”)
foto sursa
cântece fără căpăstru înverzesc urechile surde
cu cât mai mult vuiet, cu-atât mai puține frunze
un sens îl pierde pe altul, e galopul oglinzii
stai cu genunchii la gură şi scrii poezii
în capul altora… Citește și dincoace, dincolo
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
