Hermann Hesse (2 iulie 1877 – 9 august 1962) este unul dintre  scriitorii germani cei mai cunoscuți. Celebritatea i se datorează romanelor sale Der Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) – pentru care a primit Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1946 – și Siddhartha, un roman ilustrativ pentru interesul lui Hesse în studierea budismului, filozofie care l-a preocupat în mod deosebit. În 1911, Hesse a călătorit în India, unde a petrecut timp într-un ashram spiritual. Această experiență a avut o influență semnificativă asupra operei sale și a filozofiei sale de viață.

Motivația juriului Nobel a atins doar câteva aspecte mai degrabă exterioare viziunii sale artistice, justificând alegerea sa „pentru inspiratele scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului”.

În 1946, Hesse a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, dar a refuzat să-l accepte. El a motivat refuzul prin dorința de a evita etichetarea și manipularea comercială a operei sale.

Deoarece laureatul nu a putut fi prezent la banchetul Nobel de la Primăria din Stockholm, la 10 decembrie 1946, discursul a fost citit de Henry Vallotton, ministrul elvețian.

(Traducere)

Regretăm profund că boala îl reține pe Hermann Hesse în Elveția. Dar gândurile sale sunt cu noi, iar recunoștința sa vorbește prin acest mesaj pe care m-a rugat să vi-l citesc: „Trimițând salutări cordiale și respectuoase la adunarea dumneavoastră festivă, aș dori înainte de toate să-mi exprim regretul de a nu putea fi oaspetele dumneavoastră în persoană, pentru a vă saluta și pentru a vă mulțumi. Sănătatea mea a fost întotdeauna delicată și am rămas un invalid permanent din cauza afecțiunilor din anii de după 1933, care mi-au distrus munca de o viață și m-au împovărat mereu și mereu cu sarcini grele. Dar mintea mea nu a fost distrusă și mă simt apropiat de dumneavoastră și de ideea care a inspirat Fundația Nobel, ideea că mintea este internațională și supranațională, că ea trebuie să servească nu războiul și anihilarea, ci pacea și reconcilierea.

Totuși, idealul meu nu este estomparea caracteristicilor naționale, care ar duce la o umanitate uniformă din punct de vedere intelectual. Dimpotrivă, fie ca diversitatea în toate formele și culorile să trăiască mult timp pe acest drag pământ al nostru. Ce lucru minunat este existența mai multor rase, a mai multor popoare, a mai multor limbi și a mai multor varietăți de atitudini și perspective!

Dacă simt ură și o dușmănie ireconciliabilă față de războaie, cuceriri și anexiuni, o fac din multe motive, dar și pentru că atât de multe realizări ale civilizației umane crescute organic, foarte individuale și bogat diferențiate au căzut victime acestor puteri întunecate. Îi urăsc pe marii simplificatori și iubesc sentimentul de calitate, de măiestrie inimitabilă și de unicitate.

Prin urmare, în calitate de oaspete și coleg recunoscător al dumneavoastră, vă adresez salutul meu pentru Suedia, țara dumneavoastră, pentru limba și civilizația ei, pentru istoria ei bogată și mândră și pentru perseverența ei în menținerea și modelarea naturii sale individuale. Nu am fost niciodată în Suedia, dar, timp de decenii, multe lucruri bune și amabile mi-au venit din țara dumneavoastră, de la acel prim cadou pe care l-am primit de la ea: a fost acum patruzeci de ani și a fost o carte suedeză, un exemplar din prima ediție a legendei lui Hristos, cu o dedicație personală a Selmei Lagerlöf.

În decursul anilor au existat multe schimburi valoroase cu țara dumneavoastră, până când acum m-ați surprins cu ultimul mare cadou. Permiteți-mi să exprim profunda mea recunoștință.”

Înaintea discursului, Sigurd Curman, președintele Academiei Regale de Științe, a făcut următoarele observații: „Hermann Hesse și-a continuat lupta împotriva acestor microbi ai sufletului în domeniul literaturii. El s-a străduit, în poemele și povestirile sale rafinate din punct de vedere stilistic, să ne arate calea de a ne ridica din această mocirlă. El ne strigă tuturor motto-ul tânărului Joseph Knecht în Das Glasperlenspiel: „Transzendieren!”. Avansează, urcă mai sus, cucerește-te pe tine însuți! Pentru că a fi om înseamnă să suferi o dualitate incurabilă, să fii atras deopotrivă de bine și de rău. Și putem atinge armonia și pacea doar atunci când am ucis egoismul din noi. Acesta este mesajul lui Hesse către oamenii unei epoci răvășite, care răsună de strigăte de autodepășire din Est și din Vest. În principal, ca filosof profund și critic îndrăzneț al perioadei contemporane din povestirile sale, Hesse merită Premiul Nobel.

După cum se știe, Hesse a trecut prin perioade de depresie și anxietate, iar aceste experiențe personale au avut o influență semnificativă asupra operei sale literare. În romanul său „Lupul de stepă”, de exemplu, el explorează teme legate de alienare, dualitatea umană, căutarea sinelui, alienarea și aspirația către libertatea interioară, suferința mentală și căutarea de sine:

„Niciun om nu poate scăpa de propria-i individualitate. Deși s-ar refugia într-o peșteră, departe în munți, va fi mereu însoțit de umbra sa.”

„Nu e nimic în lume care să facă atât de mult rău ca ignoranța conștientă și neștiința conștientă.”

„Când mă uit în oglindă și văd un chip de om, aceasta e întotdeauna o întâmplare nefericită. Pentru că eu nu sunt un om, ci un lup de stepă.”

„Dacă e să ai sau să nu ai, nu e totuna, dar dacă n-ai nimic, înseamnă că ești liber. Cel care nu are nimic nu e obligat să fie nimic, așa cum e cel ce are.”

„De ce să trăiesc în viață dacă n-o să trăiesc în visul meu?”

„Fericirea și nefericirea sunt numai stări ale minții și nu depind de circumstanțe exterioare.”

„Nimic nu mă sperie mai tare decât gândul că Dumnezeu este drept și corect.”

„Nu poți să înțelegi nimic cu mintea ta. Poți să înțelegi numai cu sufletul tău.”

tumblr.com

Mai mult decât atât, Hesse este un erudit, un pasionat al domeniilor spiritualității de tip clasic, dovada fiind nu doar în lecturile sale atât de diverse, cât și în modul profund în care a asimilat întreaga învățătură, restituind-o umanității într-o variantă pe cât de simplă în expresie, pe atât de tulburătoare în adevărurile ascunse dincolo de lumea textului propriu-zis, la nivelurile lui simbolice. Nu doar în proza cu caracter alegoric, ci și în poeme:

În mâini cu jocul lui de perle colorate 
şade-aplecat, în ţara cu armate 
de ciumă şi război. Peste ruine 
cresc iederi şi pe ele zumzăie albine. 
Psalmi în surdină, o sleită pace, 
străbate lumea, senectutea care tace. 
Bătrânul numără pestriţele mărgele, 
ici una albă sau albastră apucând 
şi alegând după mărime dintre ele 
le potriveşte-n cercul lor pe rând. 
El, mare altădată în jocul cu simboluri, 
maestrul multor limbi şi-al multor arte, 
cunoscător al lumii, umblat până departe, 
bărbat vestit, ştiut chiar şi la poluri, 
de-nvăţăcei, colegi, mereu înconjurat, 
acum e singur şi bătrân şi obosit. 
Nici un discipol nu-i mai cere sfat, 
nici un maestru la dispută nu-l doreşte. 
S-au dus şi temple, bibliotecile-au pierit 
şi şcolile Kastaliei la fel. El odihneşte 
printre ruine, cu mărgelele în mână. 
Hieroglife, ce-altă dată nesfârşit 
de multe îi spuneau, azi cioburi colorate, 
i se rostogolesc acum, neauzit 
din mâinile bătrâne, în ţărână…

(Ultimul jucător cu mărgelele de sticlă, traducere Dan Dănilă)

Două perspective de lectură se deschid încă din primele rânduri ale capodoperelor sale: unul literal, al acțiunii, oferind în Jocul cu mărgelele de sticlă, de pildă, o biografie fantezistă, în cheie utopică, a personajului Josef Knecht, scrisă către anul 2400, și unul literar, încărcat de semnificații esoterice, ascunzând în substraturile metatextuale căi inițiatice, ca o adevărate odisee a cunoașterii umane, având la bază propria devenire spirituală a autorului.  Ceea ce rămâne cu adevărat valoros este tocmai acest filon cvasi-filozofic al operei sale, din care am extras câteva citate semnificative, ca  invitație la o lectură de profunzime.

  • Înţelepciunea nu poate fi împărtăşită. Înţelepciunea pe care un om înţelept încearcă să o împărtăşească, sună mereu ca o nebunie pentru altcineva… Cunoaşterea poate fi comunicată, dar nu şi înţelepciunea. Se poate găsi, trăi, se pot face minuni prin ea, dar nimeni nu o poate comunica şi nu poate învăţa pe altcineva.
  • A găsi la fiecare om trăsăturile care-l deosebesc de ceilalţi înseamnă a-l cunoaşte.
  • Prin meditare profundă avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toată viaţa trecută, prezentă şi viitoare în simultaneitatea ei.
  • Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!
  • Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viaţă nouă.
  • Nu există realitate în afara celei din lăuntrul nostru. Iată de ce atâţia oameni duc o viaţă nereală. Ei iau imaginile din afara lor drept realitate şi nu permit lumii lor interioare să se dezvăluie.
  • Eu numesc un om treaz pe cel care, cu cunoaştere conştientă şi înţelegere, poate percepe adâncile puteri lipsite de raţiune din sufletul lui, toate puterile lui cele mai tainice, dorinţe şi slăbiciuni şi ştie cum să se ia în calcul pe el însuşi.
  • Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.
  • Fericirea e iubire, şi nimic altceva. E fericit doar cine ştie a iubi…

Citiți și Octavian Paler – Fă-ți timp să iubești