Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.

Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp;
avem mai multe funcții, dar mai puțină minte,
mai multe cunoștințe, dar mai puțină judecată;
mai mulți experți și totuși mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puțină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puțin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiți,
Citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și
ne rugăm prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des.
Am învățat cum să ne câștigăm existența, dar nu cum să
ne facem o viață,
Am adăugat ani vieții și nu viață anilor.

Am ajuns până la lună și înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoștință
cu un vecin.

Am cucerit spațiul cosmic, dar nu și pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu și mai bune.
Am curățat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu și prejudecățile noastre.
Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține.
Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.

Am construit mai multe calculatoare: să dețină mai
multe informații, să producă mai multe copii ca niciodată,

dar comunicăm din ce în ce mai puțin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor și digestiei încete;

oamenilor mari și caracterelor meschine;

profiturilor rapide și relațiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorțuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosință,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale și pastile care îți induc orice stare, de la bucurie, la liniște și la moarte.
Sunt niște vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îți poate aduce această
scrisoare și în care
poți decide
fie să împartășesti acest punct de vedere,
fie să ștergi aceste rânduri.

Amintește-ți să-ți petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lânga tine o eternitate.
Amintește-ți să spui o vorba bună copilului care te venerează,

pentru că acel copil va crește curând și va pleca de lângă tine.
Amintește-ți să-l îmbrățisezi cu dragoste pe cel de lângă tine

pentru că aceasta este singura comoară pe care o poți oferi cu inima

și nu te costă nimic.

Amintește-ți să spui “TE IUBESC” partenerului și
persoanelor pe care le îndrăgesti, dar mai ales să o spui din inimă.
O sărutare și o îmbrățisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Amintește-ți să-i ții pe cei dragi de mână și să prețuieșți acel moment

pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.

Fă-ți timp să iubeșți, fă-ți timp să vorbești,

fă-ți timp să împartasesti gândurile prețioase pe care le ai…

Citiți și Cu și despre femei…