Femeile luptă împotriva cancerului!

Femeile luptă împotriva cancerului. Iar atunci când sunt solidare, sunt cu atât mai puternice. Haideți să postăm o fotografie alb/negru și un gând de îmbărbătare care să ne însoțească acțiunea.

Gândul e temelia faptei și el ajută atâta timp cât vibrația lui ajunge acolo unde e nevoie de ea.

Ce diferențiere semantică a căpătat acest verb, a lupta, cum s-a individualizat el în funcție de sex… da, femeile luptă: împotriva unei boli, împotriva timpului neiertător, împotriva grijilor, a nesomnului, a dezamăgirilor de tot felul, de la cele mai mărunte la cele apocaliptice, împotriva stărilor fiziologice, împotriva vârstei și a ravagiilor pe care le simte la modul propriu exact numai pe pielea ei, împotriva stresului, a neliniștii, a griljilor, a preocupărilor, a temerilor, a angoaselor, a propriilor dileme existențiale și ale altora, în funcție de profesia ei…

Lupta ei este asociată etern cu substantive abstracte, parcă luptă cu niște monștri nevăzuți și imposibil de controlat, și luptă până la ultima suflare, fără s-o știe nimeni – pentru că, nu-i așa, ea trebuie să fie mereu proaspătă și mereu gata să mute din loc orice Himalaya sau Everest, ea este, în mentalul colectiv, temelia sacră a existenței… nu numai prin darul procreării, dar și prin puterea ei de a ține lumea în mișcare, cu puterea ei neștiută, de adâncimi nebănuite, de abisale, mute energii…

Lupta ei cu timpul e cea mai perfidă, pentru că e nedreaptă – bărbatul nu se teme de timp, el nu e interesat de cearcăne sau de riduri, pentru că trebuie să fie ”puțin mai frumos ca Dracul”:), se zice în popor.

El luptă cu lucrurile ca să fie în ordine și să funcționeze, cu un serviciu solicitant, cu Campionatul mondial de fotbal sau ce-o mai fi, cu construcția unei case, aranjarea unei grădini, cu pescuitul și vânătoarea… Domeniul lui e al concretului, în care se mișcă animat de o forță mai degrabă exterioară, fizică… Vârsta lui e mereu incertă și nu are niciun interes să și-o ascundă…, pe când femeia devine, cu anii, ”matură”, ”patinată”, ”ușor trecută”, ”între două vârste”, ”bătrână”…

Dar continuă să lupte: cu timpul, cu ea și cu privirile celor din jur, care-i cântăresc fiecare secundă. E și prolifică această luptă, pentru că înseamnă un efort creator în sens transformator, o perpetuă căutare a măștii perfecte. Și în fiecare moment al zilei, masca ei chiar trebuie să fie perfectă, pentru că altfel nu e femeie.

Suflet parcă numai ea are, dar nu e la vedere, pentru că nicio privire nu răzbate dincolo de imaginea ideală pentru care luptă cu sine în fiecare moment…

Iar lupta ei rămâne necuprinsă și necunoscută, și de aici sublimă în dramatismul ei, ca o operă de artă imposibil de interpretat dintr-o singură perspectivă.

Și câteva gânduri despre femei puternice: