rămâneți acolo și pictați săruturi
din lene s-au născut culorile-nalte și fiicele pământii,
roza marmură mângâie-și vulcanii sub scuturi,
mai creșteți și vinuri și sălcii
în pauze crețe.
buzunare cusute cu zahăr
poartă cămile-n pereche pe
buza deșertului de discordii s-a spart
sângele sârmos pune-n unghi o catetă
îndreaptă spinările firii.
pictați săruturi în linii brâncușiene,
tropăiți pe burice
fumul alb pe buzele negre,
pe golul din umăr și
din privirile îndrăznețe.
foto flickr.com
Citește și femeia locuită
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
