după ce el se va fi întâmplat
acolo unde meridianele mele aleargă
la țuguiat capăt de lume
vin chiromantule să-mi prezici viitorul
dar nu înainte
ci mult după ce el se va fi întâmplat
la fel cum într-o librărie ridici de pe raft cea
mai ochioasă carte și te uiți furișat la ultima pagină
sperând în acele rânduri finale o cheie
sau o izbândă
ceva care să merite toți banii
pe care i-ai strâns uitând
foto sursa
ai plecat și-ai luat vântul
cu tine
atât îți mai spun tu mie
dă-mi vioara s-o strâng aspru la piept
știu că prin ea trec acum herghelii mute de îngeri
știu că-mi va trimite un la
din gama în care eu da, însă tu… Citește și s-a mai dezacordat un la
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
