ca leopardul în burtă la ciută
ca trei fire-mpletite în patru
ca gândul ce-și trece clocotul
peste buza paharului rece
ca șina de fier ce cheamă de sub pământ
încarcerata ureche
ca sarea-n bucate când mâinile ți-s
legate la spate
aceeași tânjire tăcută
saltă și se ivește.
o fată strânge-amfiteatre în brațe
ce se înclină
pe treptele lor înfloresc gladiatori din bețe chibrii
dacă vii, dacă pleci,
tu mă închină iubirii.
.
foto sursa
Citește și nicăieri, nicicând
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
