Jack Kerouac (12 martie 1922 — 21 octombrie 1969) e omul clipei și al beției. De a trăi, de a iubi până la arderea completă, mereu pe drum… el e un homo viator, înfrățit cu homo amans, ipostaze care se regăsesc arhetipal în poezia lui și în romane, dintre care cel mai important poartă un nume simbolic: On the Roads („Pe drumuri”), reiterând destinul odiseic… o carte cu totul atipică, scrisă în trei săptămâni de continuă transă creatoare pe o singură rolă de hârtie și devenită, în scurt timp, opera de căpătâi a unei generații care s-a hrănit cu dorința de a sparge orice canoane care le-ar fi prejudiciat dreptul la a fi cu totul liberi… de la el aflăm că viața e făcută pentru a fi trăită, și nu vorbim despre un loc comun, ci despre o esență tare a devenirii noastre.
„Nu stați într-un loc, înnebuniți, luați-o razna, pulsați, vibrați!”, ne spune scriitorul, îmbătați-vă de zilele pe care vi le-a dat soarta, nu vă dați în lături de la nimic! Generația BEAT a anilor 1950 se naște la îndemnul celui care și-a epuizat resursele vitale mult prea repede, la 47 de ani, devenind imaginea-simbol a unei epoci în care drogurile, sexul, alcoolul, muzica jazz și libertinismul erau forme de exaltare a nebuniei de a smulge vieții plăcerile extreme. Chiar dacă lucrul acesta e devastator pentru acel trup perisabil al ființei umane, el conferă libertate spiritului, descătușat din lanțurile cu care societatea îl reduce la tăcere, era convingerea lui.
În plus, Kerouac are puterea de a esențializa, ca un adevărat pedagog, legile acelui tipar existențial în care crede cu tărie și pe care îl construiește pe niște idei absolut seducătoare, e.g. „Să ai o fixație hipnotică visând la obiectul din fața ta sau Scrie jurnale și caiete secrete și pagini scrise nebunește, doar de dragul bucuriei tale!”, un îndemn pe care îl lasă urmașilor scriitori.
Lumea pe care o vezi
Lumea pe care o vezi e doar un film în mintea ta.
Pietrele nu o văd.
Binecuvântează şi stai jos.
Uită şi iartă.
Fii întreaga zi blând cu toată lumea
şi vei realiza că eşti deja
în rai chiar în acest moment.
Asta e toată povestea.
Acesta este mesajul.
Nimeni nu-l înţelege,
nimeni nu ascultă, toţi aleargă
în jur ca nişte găini cu gâtul tăiat.
Eu voi încerca să te învăţ, dar va fi
în zadar; de-aceea
voi sfârşi într-o căsuţă
rugându-mă şi trăind
împăcat, cântând
lângă soba mea cu lemne
în timp ce fac clătite.
Citiți și Charles Bukowski…
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
