Elisabeta a României, pseudonim literar Carmen Sylva (lat. „cântecul pădurii”), nume complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, n. 29 decembrie1843, Neuwied, Germania – d. 18 februarie1916 (S.N.2 martie), Curtea de Argeș, Regatul României) a fost regina României în timpul domniei soțului său, Carol I al României. Patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare, regina a fost o personalitate creatoare extrem de prolifică, opera ei însumând peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. Scrise în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice, lucrările ei au fost transpuse în limba română de Mihai Eminescu, George Coșbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. Poliglotă, se știe că regina era fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română, cunoscând la perfecție limbile clasice, limba latină și limba greacă. 

Excelentă amfitrioană, femeie rafinată și cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc, printre alții, Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu. Îi admira atât pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare poet romantic, cât și pe George Enescu. Pe acesta l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peleș a unei săli de concerte special concepută pentru el și prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier italian Amati.

Regina a avut și inițiativa de a identifica potențialul meșteșugurilor românești. Ea însăși se înveșmânta adesea în portul național românesc, socotit până atunci strai al țăranilor, și a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită. Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meșteșuguri naționale.

tkinter.smig.net

În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înființat spitale, servicii de ambulanță și îngrijire și a procurat medicamente pentru răniți. Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor și a societății filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri și în gestionarea actelor caritabile. În absența unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienți pe an, a distribuit medicamente gratuite și a monitorizat starea familiilor nevoiașe.

pinterest.com

Iată doar câteva din cugetările ei, pentru luare-aminte:

Există o bunătate care respinge şi o răutate care atrage.

Bunătatea tinereţii este îngerească; cea a bătrâneţii este dumnezeiască.

Dacă suntem într-adevăr făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim creatori.


O adevărată mare doamnă are aceleaşi maniere în cabinetul ei de toaletă şi în salon şi aceeaşi politeţe faţă de servitori, ca şi faţă de invitaţi.

Toţi cei care sunt fericiţi aduc fericire celorlalţi şi nu o iau de la nimeni, fericirea se întoarce la acela care a dăruit-o.


Educaţia ar putea fi rezumată într-un singur precept: „siliţi-vă a vă transpune în locul aproapelui vostru!”.


Soarele este cel care vede lumea învăluită de căldură şi lumină. Fii mai întâi un soare şi apoi priveşte lumea.


Într-o prietenie, mai bine să asculţi mărturisiri, decât să dai sfaturi.


La tinereţe judeci, la bătrâneţe ierţi.

Iubirea nu cunoaşte decât prezentul; prietenia glăsuieşte: „Ţi-aduci aminte?!”.

Omul este o vioară. În clipa în care i se rupe ultima coardă, ajunge a fi o bucată de lemn.

Nu e suficient să observi oamenii; trebuie să-i simţi cu inima.

Citiți și Cele mai frumoase citate biblice despre dragoste