Când pleci…
Mirate guri
nesărutate
îți lasă pașii-n urmă, decupate,
când pleci.
Sunt un pericol public
în ele pot să cadă
puii din cuiburi
și-oricine
nu se pricepe la vinuri
vechi.
Vise perechi
cu tălpile cioburi
vin să danseze
inconștient și oblic
pe drumul ce pașii
îți decupează-n urmă,
mirate,
nesărutate guri
când pleci…
(din volumul „flagrant delict de emoție”)
foto tumblr.com
Citește și Turcoaz
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
