Zeflemeaua. Ironie ușoară, luare în râs, glumă batjocoritoare, ne lămurim cu ajutorul unui dicționar online, la repezeală. Dincolo de sensurile ei profane, un modus vivendi al românilor, începând cu marele nostru Caragiale, care a făcut o adevărată artă din acestă atitudine față de lucrurile strâmbe. Mergând mai departe pe firul istorie noastre literare, Tudor Arghezi l-a desăvârșit, pentru că a știut să dozeze perfect ironia, mergând de la râsul bonom până la cianură.

Cu siguranță, românii sunt un popor eminamente optimist și predispus la a lua viața cu ușurință, dar asta nu înseamnă că ne lipsește luciditatea de a intui degradarea sub poleiala unor situații sau persoane pe care destinul le face cunoscute prin întâmplările lui. Suntem instinctuali, ne place să facem „mișto”, pentru că suntem „mit Stock”, cum zice neamțul (adică „aristocrați”, to make a long story short). O anumită dispoziție spre superficialitate ne dă uneori puterea de a merge înainte, ca să nu mergem înapoi, ar zice unii cu nonșalanță, „să ne fie bine ca să nu ne fie rău.” O glumă bună și lucrurile deja se văd într-o lumină favorabilă, îndulcită de apa de ploaie a antifrazei, a paradoxului, a calamburului sau a bancurilor cotidiene. „Românul e născut poet”, nu în sensul restrâns al apetenței pentru genul liric, ci pentru felul în care remodelează adevărul și existența pentru a le face mai suportabile.

Zeflemeaua are două niveluri, două trepte de înțelegere: în primul rând, ea dă glas unor metehne/vicii ale societății, generalizate prin frecvență majoră, în al doilea rând atrage atenția asupra lor, expunându-le într-o manieră aptă să „înțepe”, adică să producă durerea care atrage după sine vindecarea. Asta pentru cei care au conștiință, desigur. Zeflemeaua este, astfel, un rău necesar, un fel de vaccin prin care se oferă un antidot la prostie, incultură, ignoranță, corupție, nesimțire… iar lista poate continua.

Astăzi, un text mai puțin cunoscut, scris de Camil Petrescu, autorul celebrului roman de dragoste și război care a făcut epocă în literatura  noastră interbelică – „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (lectură obligatorie).Prea multe nu ar fi de spus, doar de băgat la cap.

ZEFLEMEAUA

Motto:
„Românii e deştepţi!”

Când va veni sfârşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Isus a spus: „Talita kumi“
Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei
Şi totul luăm „à la légere”
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.

Avem o scuză de faţadă:
„Lasă, că merge şi aşa!“
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.

Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.

Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclistă
Şi berea rece la pahar!

Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lângă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!

Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.

Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.

Noi „facem” şi „băgăm” de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.

La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.

Ceac-pac! Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i bizantin.

Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pământeni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.

Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decât să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta …
Hai, că românii e deştepţi!

Citiți și Sociopsia, de Ilinca Bernea.