”Minunile vieții de zi cu zi sunt incitante; niciun regizor de film nu poate aranja neprevăzutul pe care-l găsești în stradă ”
… spune Robert Doisneau (14 aprilie, 1912, Gentilly, Val-de-Marne – 1 aprilie, 1994, Montrouge, Hauts-de-Seine, Franța), pionierul extraordinar al fotoreportajului, renumit și astăzi în întreaga lume pentru fotografiile sale iconice, alb-negru.
Robert Doisneau s-a născut în 1912 la Gentilly în Val-de-Marne, Franța. A studiat gravura la École Estienne din Chantilly, iar mai târziu a învățat fotografia în departamentul de publicitate al unei firme farmaceutice. A început să fotografieze detalii ale obiectelor în 1930, pentru că, se spune, era prea timid să fotografieze oameni… lucru care, mai târziu, avea să-l consacre definitiv în lumea artiștilor fotografi .
Doisneau a devenit asistent al sculptorului André Vigneau înainte de a avea un loc de muncă ca fotograf industrial și de publicitate pentru fabrica de mașini Renault din Billancourt în 1934. A fost concediat în 1939 (pentru că a întârziat la birou) și a început să facă publicitate independentă și să fotografieze cărți poștale pentru a-și câștiga existența .
Doisneau a lucrat pentru agenția foto Rapho timp de câteva luni, până a fost recrutat în 1939. A fost membru al Rezistenței atât ca soldat, cât și ca fotograf, folosindu-și abilitățile de fotograf pentru a falsifica pașapoarte și acte de identitate. A fotografiat Ocupația și Eliberarea Parisului. Imediat după război, a revenit la munca independentă pentru revista LIFE și alte reviste internaționale de top. Împotriva înclinațiilor sale, Doisneau a fotografiat pe scurt înalta societate și moda pentru VOGUE Paris din 1948 până în 1951. Pe lângă reportajul său, a fotografiat mulți artiști, inclusiv pe Alberto Giacometti, Jean Cocteau, Fernand Léger, Georges Braque și Pablo Picasso.
Printre alte premii celebre, a câștigat Le Prix Kodak în 1947. A primit Premiul Niépce în 1956 și a acționat ca artist consultant la Expo ’67, în Canada. Un scurtmetraj, „Le Paris de Robert Doisneau”, a fost realizat în 1973. Doisneau a primit titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare în 1984 și a locuit la Paris până la moartea sa, în 1994.
Francezul care semnează pentru posteritate cu sute de mii de negative și zeci de cărți cu fotografii și care, după cum el însuși declară, sunt instantanee cu oameni obisnuiti, a făcut o excepție chiar pentru celebra fotografie devenită simbol și sinonim al semnăturii sale – „Le baiser d’Hotel de Ville„.
Sărutul, foto Robert Doisneau, Paris 1950
Sărutul din stradă
Doar cine n-a iubit nu a fost buricul pământului, iar cine nu s-a sărutat pe stradă nu a simțit cum lumea, toată, se învârte în jurul său. Fotografia aceasta are forța de a transmite sentimentul, indiferent dacă l-ai trăit sau nu. Cred că în asta constă minunăția ei.
Robert Doisneau a surprins emoția și a păstrat-o vie, alb pe negru.
„Imaginea a fost făcută în primăvara anului 1950. Agentul tatălui meu lansase o serie despre iubitorii de Paris în publicațiile americane, iar revista Life o comandase”, explică Francine Deroudille, una din cele două fete ale fotografului.
Drepturile de imagine erau deja protejate de lege și, prudent, Robert Doisneau a preferat să folosească prieteni sau tineri actori pentru a participa la unele dintre reportajele sale comandate, pentru a evita problemele juridice. Într-o după-amiază din martie 1950, el a ieșit pe străzile Parisului cu o pereche de prieteni actori și i-a lăsat în voia lor: aceștia au mers, s-au ținut de mână, au vorbit și s-au sărutat, cu Doisneau pe urmele lor. ”Nu erau adevărate modelele, în sensul că nu pozau. Doisneau îi surprindea pur și simplu flirtând și sărutându-se, într-un mod foarte natural”, spune Deroudille. Așa a rezultat sărutul prins la colțul străzii Renard cu Rivoli, chiar vizavi de primăria orașului.
Și-atunci cui îi pasă de ”autenticitate” ? Sentimentele arătate în imagine sunt autentice. Frumusețea impulsului și o spontaneitate strâns legată de spiritul francez și de capitala iubirii romantice constituie adevărul care dansează în lentila aparatului de fotografiat.
”La acea vreme, revistele americane erau foarte interesate de poveștile Parisului, în special cele care arătau viața de pe străzile sale, unde oamenii se comportau mult mai liber decât oriunde în America. Chiar și pe străzile din New York, cuplurile nu erau văzute sărutându-se și cu siguranță niciodată cu un astfel de abandon nepăsător”, spune, în continuare, Francine Deroudille.
Cu toate acestea, după ce a fost filmată și publicată în Life Magazine, imaginea a rămas doar una dintre multele din portofoliul Doisneau (administrat astăzi de cele două fiice ale sale, Francine și Annette). Doisneau însuși nu credea că este o imagine atât de extraordinară. Până când…
Zeci de ani mai târziu
Îndrăgostiții din fotografie au rămas necunoscuți până în 1992, când Jean și Denise Lavergne si-au asumat în instanță identitatea celor doi tineri deveniți celebri, cerând despăgubiri pentru atingere adusă intimității. În fața judecatorului, Robert Doisneau a fost nevoit să recunoască faptul că ”aranjase neprevăzutul”, iar cei doi misterioși, Francoise Bornet si Jacques Carteaud, erau doi actori care formau într-adevar un cuplu si pentru o sumă acceptaseră să fie fotografiați de mai multe ori, până când el s-a declarat mulțumit de rezultat.
„N-aș fi îndrăznit niciodată să fotografiez oameni în acest fel. Îndrăgostiții care se sărută pe stradă rareori formează un cuplu legitim„, a declarat Robert Doisneau în instanță.
Prin micile bucăți din viața de zi cu zi sublimate și sublime, fotografiile semnate Robert Doisneau vorbesc despre o întreagă epocă, mai inconștientă și mai vie…
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.