În toată avalanșa de informații media ale ultimelor săptămâni, mi-am amintit de geniul oarecum uitat al lui Orson Welles, care, prin intermediul unei transmisii radiofonice în direct, a devenit faimos peste noapte la vârsta de doar 23 de ani, devenind, fără voia lui, un precursor a ceea ce astăzi numim fake news.
În seara zilei de duminică, 30 octombrie 1938, Welles a realizat o adaptare radiofonică a cărții science-fiction a lui Herbert G. Wells (asemănarea numelor este izbitoare, le desparte numai o vocală) Războiul lumilor apărută în 1898, sub forma unui episod dintr-un serial. Vocea și interpretarea lui Orson Welles au fost atât de credibile încât ficțiunea romanului lui Wells a devenit pentru zilele ce au urmat o înfricoșată realitate a „marțienilor” care au invadat statul New Jersey.
Născut în 1915 în statul Wisconsin, Orson Welles rămâne orfan de ambii părinți la vârste fragede, acest destin influențându-i în mod hotărâtor viața și opera, precocitatea cu care era înzestrat nativ netezindu-i calea spre a deveni un self-made-man. Începe încă din copilărie să facă benzi desenate, să scrie poezii și să joace roluri în piese de teatru montate în cadrul școlii. În adolecență călătorește în Europa, la Dublin și Londra, fiind pasionat de piesele de teatru ale lui Shakespeare. La un spectacol de teatru din Londra regizat de Welles, a asistat însuși Winston Churchill care făcuse o reverență în fața lui, fiind impresionat de prestația artistică.
În 1937 înființează propria companie teatrală împreună cu John Houseman – The Mercury Theatre, având în debutul stagiunii piesa Caesar, o adaptare modernă a piesei Iulius Caesar.
„Cred că a fost cel mai talentat director pe care l-a avut vreodată teatrul american.” – spunea despre el unul dintre actori.
În paralel a desfășurat o intensă activitate radiofonică fiind pe rând: actor, scriitor, regizor, producător. Compania de radio CBS i-a propus lui Welles o colaborare de 13 săptămâni intitulată The Mercury Theatre în direct cu câte un episod difuzat săptămânal, bazat pe adaptări radiofonice ale operelor literare clasice, acompaniate de muzica lui Bernard Herrmann, cunoscut pentru realizarea coloanei sonore a mai multor filme.
La episodul Războiul lumilor combinația între formatul de buletin de știri al show-ului cu telefoanele în direct ale ascultătorilor în pauze a creat mare confuzie în rândul auditorilor care nu auziseră introducerea.
„Cunoaștem deja faptul că, începând cu secolul XX, Pământul este supravegheat atent de către forțe superioare omului.” – începea Welles monologul.
tumblr.com
„Ne aflăm la Observatorul Astronomic din Princeton, New Jersey … doamnelor și domnilor … aceste creaturi au invadat … se apropie … sunt periculoase.”
Punctul culminant a fost atins de tăcerea de câteva secunde în care s-a auzit vocea lui Orson Welles: „Doamnelor și domnilor, din cauza circumstanțelor pe care nu le mai putem controla, suntem nevoiți să întrerupem emisiunea.”
„Raportăm primii morți … urmează evacuări de la domiciliu … avem deja un martor al tragediei care ne va explica dimensiunea calamității … marțienii au preluat controlul asupra statului New Jersey.”
„Poliția și armata nu mai pot controla situația … transmitem acum din Washington de la Departamentul pentru Situații de Urgență … nu mai putem ascunde gravitatea faptelor … încercăm să limităm aria invaziei marțiene …”
„Doamnelor și domnilor, ați ascultat dramatizarea romanului Războiul lumilor de Herbert G. Wells … nu există marțieni, e doar … Halloween-ul.” – s-a auzit vocea baritonală a lui Orson Welles la finalul show-ului.
Efectul asupra ascultătorilor a fost atât de puternic încât unii au ieșit pe străzi crezând că sunt urmăriți de marțieni, s-au înarmat, alții și-au îmbarcat familiile în mașini și au pornit-o la drum. În Philadelphia oamenii au ieșit din case și s-au uitat spre cer să vadă dacă atacul marțienilor era adevărat. S-a ajuns până acolo încât s-a solicitat ca producătorii show-ului să fie sancționați și postul de radio CBS să fie desființat.
Ulterior Orson Welles și-a cerut iertare într-o conferință de presă, mărturisind că nu a anticipat impactul emoțional atât de puternic al show-ului.
Succesul emisiunilor radiofonice a atras oferte de colaborare de la Hollywood. În anul 1941 a dat lovitura cu Cetățeanul Kane – capodopera cinematografică a tuturor timpurilor. Welles a fost co-scenarist împreună cu Herman J. Mankiewicz, regizor, producător și interpretul rolului titular. Inițial a fost acceptată unanim ideea că scenariul este bazat pe viața magnatului presei interbelice americane William Randolph Hearst, cunoscut pentru metodele jurnalistice neortodoxe, senzaționaliste, care au influențat mass-media americană. Ulterior însă, s-au constatat anumite similitudini cu biografia lui Welles însuși. Totuși, după apariția filmului pe piață, Hearst a interzis orice referire la el în trustul său media, simțindu-se vizat. De fapt Hearst îl ura pe Welles convins că acesta încercase să-i realizeze un portret cinematografic prea puțin favorabil.
Enigma peliculei poate fi rezumată simplu, într-un cuvânt: Rosebud (boboc de trandafir), cuvânt rostit de bogătașul Kane (alias Hearst) pe patul de moarte. Un ziarist vrea să dezvăluie lumii întregi ce semnificație a avut acest cuvânt pentru Charles Foster Kane; ce anume și-a dorit dar nu a putut avea omul care avea „totul.” Cheia e în secvența de final a filmului. Un bătrân își dă ultima suflare și, în timp ce scapă din mână un glob cu zăpadă, rostește Rosebud. Era … o sanie cu acest nume, pe care nu a avut-o în copilăria săracă și pe care și-a dorit-o mereu.
„Fără acoperirea poeziei, cinematograful ar fi rămas o simplă curiozitate tehnică.”
Orson Welles a fost căsătorit de trei ori. De notorietate în epocă a rămas mariajul cu actrița Rita Hayworth, din 1943 până în 1947. Referitor la asta, spunea fără urmă de modestie:
„Cel mai inteligent om de pe planetă s-a căsătorit cu cea mai frumoasă femeie de pe planetă.”
tumblr.com
A fost activ și în plan politic. A fost numit ambasador al bunei voințe în America Latină în noiembrie 1941. A criticat rasismul din Statele Unite, l-a sprijinit pe Franklin Delano Roosevelt și politica new-deal, l-a cunoscut personal pe generalul George C. Marshall, a devenit una dintre țintele mișcării anticomuniste din SUA de la mijlocul anilor ’50. A avut ocazia să stea lângă Hitler pe care îl considera „plictisitor.” A colaborat cu Ernest Hemingway la un documentar despre războiul civil din Spania. Cei doi s-au certat la un moment dat asupra narațiunii, dar se spune că s-au împăcat și au ieșit apoi la un pahar de whiskey împreună.
Într-un interviu televizat, moderatorul l-a întrebat: „E adevărat că știați să citiți de la vârsta de doi ani?”
La care Welles, care avea și un infinit simț al umorului, asociat geniului timpuriu a replicat: „Nuuu, nu la doi ani … la trei ani!” – spre deliciul și amuzamentul celor prezenți.
Citiți și despre The Dutchess
