Surditatea parțială l-a transformat radical pe CAMIL PETRESCU (9 aprilie 1894, București- 29 mai 1957, București), impulsivitatea sa naturală (corelată cu o sensibilitate excesivă) amplificându-se. Experiența războiului și a prizonieratului lasă urme grele în mentalitatea acestui solitar ambițios, dominat de un complex de superioritate excesiv.
Devine din ce în ce mai mefient, neîncrezător, inflexibil la sugestii, iritabil la critici, convins că poate acoperi cele mai diverse domenii de activitate, chiar dacă îi lipsește complet pregătirea.
Filosoful a creat o doctrină care nu e lipsită de interes, în centrul căreia se află excepționalismul intelectualului, ecourile platoniciene fiind evidente.
Romancierul a dovedit modernitate stilistică și, deși, nu s-a bucurat de succesul de cititori al unor contemporani (precum Ionel Teodoreanu sau monstruos de prolificul Rădulescu-Niger) a ridicat cu mult ștacheta prozei românești.
Ca dramaturg a scris piese de idei, lipsite de impact scenic, dar viabile literar.
Iubitorul de istorie s-a identificat în secret cu modelul reprezentat de către Nicolae Bălcescu și i-a dedicat un vast roman (“Un om între oameni”), apărut în anii realismului socialist, care impresionează mai ales prin minuția documentării, dar rămâne discutabil ca valoare. (Doar Șerban Cioculescu l-a considerat capodopera lui Camil).
Bărbatul din spatele titlurilor literare a iubit și totuși s-a temut de o implicare totală față de o singură femeie, fără ca prin acest aspect să-l considerăm un ușuratic. Condiția sa de adevărat iacobin al ideilor, suferința atroce generată de surditate (ivită de la o rană, ca urmare a implicării în Marele Război), teama de dezamăgiri, l-au făcut să păstreze masca unui intangibil.
Multe femei l-au iubit și episoadele erotice din viața lui Camil se vor succeda cu o anumită discreție demnă, dar cu același efect: solitudinea scriitorului. În ultima parte a vieții s-a căsătorit totuși , cu o tânără actriță care-l dorea intens, șantajându-l sentimental, prin declararea unei sarcini, aspect în fața căruia rezistența lui Camil a cedat.
Va deveni, așadar, ținta ironiilor cunoscuților, în ipostaza inedită de soț și tată (va avea doi fii), dar bucuria a ținut puțin, soția dovedindu-se de o gelozie și o posesivitate patologice, transformându-l într-un prizonier al unui cămin, devenit un spațiu al unui război psihologic. Suferind, traumatizat, a murit (se pare) și pe fondul tratamentului la care l-a supus această scorpie cu aparențe fragile.
Misterul artistului burlac odată spulberat, s-a văzut că omul devenise cu totul vulnerabil și în cele din urmă, sfârșitul biologic a venit repede…
„Să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce întregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu… Asta-i singura realitate pe care o pot povesti… Dar aceasta-i realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic… Din mine însumi eu nu pot ieși… Orice aș face, eu nu pot descrie decât propriile mele senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi. (Camil Petrescu, „Teze și antiteze”)
Profesor universitar doctor habilitat în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Cristian Sandache este o personalitate complexă, un om devotat scrisului, literaturii și esteticii literare, fiind una dintre cele mai active prezențe în domeniu.
