“Dacă ne-am apuca să povestim în mod sincer tot ceea ce am făcut sau numai am gândit în timpul vieţii noastre, n-am mai cuteza să scoatem capul în lume.”
Gian Dauli
*****
„Zobar: – O să cad în mreaja vorbelor tale. Zadarnic mă zbat. Simt cum m-afund în ea. Doar sfâşiind-o, pot scăpa. Ce-o să fac, atunci?
Rada: – Eşti orb, Zobar? În lume, pretutindeni, fiecare îşi întinde mreaja cum poate. Unii, cu dibăcie, alţii, cu viclenie. N-o poţi ocoli pe aceea care ţi-e sortită. Mângâierile mele te aşteaptă… Înfocate, vor fi, dezmierdările mele. Şoaptele mele te vor face să dai totul uitării. Iar mâine o să-mi cazi în genunchi, şi, în faţa şatrei, o să-mi săruţi mâna dreaptă. Şi atunci îţi voi fi nevastă. Şi va veni sorocul nopţii noastre, când voi veni la tine şi ne vom naşte din nou, Luicu…”
Ați văzut filmul ”Șatra”?
*****
IN MEMORIAM … 🥀🕯️
„Pentru orice regizor cu puțină luciditate, capodoperele sunt rezultatul întâmplării.” (Sidney Lumet)
Sidney Arthur Lumet (25 iunie 1924 – 9 aprilie 2011) a fost un regizor, producător și scenarist de film american cu peste 50 de filme în palmaresul său. A fost nominalizat de cinci ori pentru Premiul Academiei: de patru ori pentru cel mai bun regizor pentru 12 Angry Men (1957), Dog Day Afternoon (1975), Network (1976) și The Verdict (1982) și o dată pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru Prince of the City (1981). El nu a câștigat un premiu Oscar individual, dar a primit un premiu onorific al Academiei, iar 14 dintre filmele sale au fost nominalizate la Oscaruri.
Potrivit Enciclopediei Hollywoodului, Lumet a fost unul dintre cei mai prolifici realizatori din epoca modernă, regizând în medie mai mult de un film pe an. Criticul de film Roger Ebert l-a descris ca fiind „unul dintre cei mai buni meșteri și cei mai umanitari dintre toți regizorii de film”. Lumet a lucrat cu cei mai buni actori în timpul carierei sale; Sean Connery, care a jucat în cinci dintre filmele sale, l-a considerat unul dintre regizorii săi preferați.
No photo description available.

Sidney Arthur Lumet

*****

S-A ÎNTÂMPLAT CU 59 DE ANI ÎN URMĂ … ⏳
„Habar n-aveam că ‘Moon River’ se va descurca atât de bine. Eram prea ocupat cu altele ca să mă gândesc la asta.” (Henry Mancini)
La cea de-a 34-a ediție a premiilor Oscar, care a avut loc pe 9 aprilie 1962, Henry Mancini a câștigat premiul Academiei pentru cea mai bună melodie originală cu „Moon River” din filmul Breakfast at Tiffany’s (1961). Melodia compusă de Henry Mancini cu versuri de Johnny Mercer a fost interpretată inițial de Audrey Hepburn.
Piesa a câștigat, de asemenea, premiile Grammy din 1962 pentru Înregistrarea Anului și Cântecul Anului.
Moon River a fost reluată, de-a lungul timpului de mulți alți artiști.
*****
„Dacă nu ar fi existat Carl Perkins, nu ar fi existat Beatles”. (Paul McCartney)
Carl Lee Perkins (9 aprilie 1932 – 19 ianuarie 1998) a fost un cântăreț și compozitor american care a înregistrat, mai ales la Sun Studio în Memphis, începând cu 1954. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără ‘Blue Suede Shoes’, ‘Matchbox’ și ‘Everybody’s Trying to Be My Baby’.
Potrivit lui Charlie Daniels, „melodiile lui Carl Perkins au personificat epoca rockabilly, iar sunetul lui Carl Perkins personifică sunetul rockabilly. Melodiile lui Perkins au fost înregistrate de artiști (și prieteni) la fel de influenți, precum Elvis Presley, Beatles, Jimi Hendrix, Johnny Cash și Eric Clapton.
Poreclit „Regele Rockabilly”, Perkins a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, Rockabilly Hall of Fame, Memphis Music Hall of Fame și Nashville Songwriters Hall of Fame. De asemenea, a primit un premiu Grammy Hall of Fame.
No photo description available.
*****
„Mai bine e să scrii lucruri de râs decât de plâns, fiindcă râsul e propriu omului.”
François Rabelais (n. circa 1494 – d. 9 aprilie 1553) a fost un scriitor și medic francez. Spirit umanist, poliglot, cu largă deschidere culturală, a fost una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii.
Opera care i-a asigurat nemurirea o constituie romanele Gargantua și Pantagruel, o satiră acidă la adresa moravurilor acelei epoci, prin care critică bigotismul, superstițiile și abuzurile clerului, realizată în maniera grotescului.
Romanul lui Rabelais este una dintre capodoperele universale, o operă de dimensiuni gigantice, la fel ca mărimea personajelor sale. Dincolo de umorul spumos, adesea obscen, se desfășoară dezbateri serioase cu privire la educație, politică și filosofie.
Povestirea aventurilor celor două personaje spumoase, burlești și alegorice, nu este decât un pretext pentru scriitor de a introduce în narațiune figuri tipice ale societății contemporane și aluzii critice la evenimentele vremii.
*****
„Mă pot încrede mai mult în duşmani cinstiţi decât în prieteni falşi.”
Lorenzo de’ Medici (n. 1 ianuarie 1449 – d. 9 aprilie 1492) a fost un politician italian și conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene. Cunoscut și sub numele de Lorenzo Magnificul (Lorenzo il Magnifico) de către florentinii contemporani, a fost diplomat, politician și un cunoscut îndrumător al savanților, artiștilor și poeților. Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.
Datorită lui Lorenzo, capitala Republicii atinge maxima sa frumusețe, impunându-se pe plan economic și cultural, nu doar în Italia, ci în întreaga Europă. Florența devenise leagănul Renașterii italiene și centrul unde iradia civilizația renascentistă. Grijile sale pentru Florența au încurajat și au asigurat o înflorire artistică fără precedent. Literat și poet, colecționar de obiecte prețioase și de statui antice, descoperitor de noi talente, Lorenzo a promovat la cel mai înalt nivel literatura și artele. La curtea sa au trăit și au creat personalități renumite precum: Luigi Pulci, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino și Pico della Mirandola. Pentru el au lucrat cei mai mari artiști ai timpului, precum Botticelli – exponent de vârf al culturii perioadei respective-, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, Leonardo da Vinci și Michelangelo, pe care Magnificul îi ținea aproape de el, la palatul din Via Larga.
*****
„Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric,
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei.”
Camil Petrescu (n. 9/22 aprilie 1894, București, România – d. 14 mai 1957, București, Republica Populară Română) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”. Membru titular al Academiei Române (din 1948).
Între 1916 – 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930).
Încă din anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea e modelul său spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor și a eroului său, Ladima, din romanul „Patul lui Procust”.
Debutul editorial se petrece cu un volum ” Versuri. Idee. Ciclul morții” în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale Modernismului european, Patul lui Procust.
În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1948 este ales membru titular al Academiei Române.
No photo description available.
*****
„Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O,Frumuseţe?Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.” ( „Florile Răului”)
Charles-Pierre Baudelaire ( n. 9 aprilie 1821, Paris – d. 31 august 1867) a fost un poet francez, a cărui originalitate continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii operei sale. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului”). A avut o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.
Posteritatea sa de mare poet a fost însă asigurată. Poeții timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine, și Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera.
Volumul „Flori de mucigai”, scris de Tudor Arghezi, a fost influențat de volumul lui Baudelaire, „Florile răului”.
Imaginile au scop pur ilustrativ!