tiptil se petrece alunecarea în dor un carbonat concentric împresurând un cusur, o frunză un dinte mic dintr-o veche iubire și ploaia care dizolvă eternitatea...
când mă privești devin un cearșaf proaspăt spălat și-ntins la hotarul dintre două sunete orice pală de uitătură mă umflă ritmic ca un dirijor năpustit...
dragostea e rotundă. ca gaura țevii îmbrățișând plumbul ca hora mercenarilor lipsiți de simbrie lacul drenat de ochiul lunii (nu s-a găsit încă splendidul cadavru)...
te vei minuna de uitarea ce hohotește bătătorind cu tălpile goale strugurii blânzi ai nopților mele te vei cruci de straiele ei țipătoare îmbibate de...
nicio femeie nu‑ţi va răspunde când vei striga numele iernii de buzele niciuneia nu va sta vreun scrânciob clătinând depărtarea femeia chemată‑şi aude numele bulb...