dintr-o ceașcă eternă beau amintirea ta
chiar dinainte să te fi cunoscut
gustul săpat pe limba de nisip se adâncește
și canalete sărate până la dulcele,
miezul tău, duc.
ce s-a schimbat atunci, mă-ntreabă Pablo din camera cu corăbii
și vocea lui de ocean decupează peretele în formă de întâmplare.
nimic, e doar bucuria zilei ca spuma talazurilor
cocoșate de lumină și măreție.
totul, dar nu mai știu ce înseamnă asta
parcă beau amintirea ta dintr-o ceașcă eternă.
foto sursa
Citește și scrisoare de dragoste
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.