când mă privești
devin un cearșaf proaspăt
spălat și-ntins la
hotarul dintre două sunete
orice pală de uitătură
mă umflă ritmic
ca un dirijor năpustit asupra
orchestrei să-i
scoată sufletul și să-l dea
unor îngeri
să țină bine
de sfoară
foto flickr.com
Citește și dragostea e rotundă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
