Dragi părinți,
Iată-ne (din nou) împreună, în septembrie. Înaintea primei zile de școală se naște de fiecare dată un ”împreună” și un ”noi” plin de semnificații excepționale, cu totul altele decât cele obișnuite în gramatică. Pentru că acest plural este unic și ne definește ca echipă având un singur scop : creșterea unui copil, formarea unei personalități. Al vostru și al nostru, în egală măsură, pentru că ”acasă” și ”la școală” sunt cele două realități ale acestor ani prin care trecem împreună.
Este pluralul cel mai trudnic, cel mai costisitor din punct de vedere al energiei umane, dar si cel mai frumos și mai ”gingaș”.
Pluralul aurarilor care fac din materie brută bijuterii, dar cu atât mai important cu cât ”produsul” nu servește unui singur individ, ci unei colectivități, în final chiar unei țări. A fi părinte și a fi profesor implică asumare, în primul rând! Suntem, dintre toți cei care muncesc (aici trebuie să socotim și medicii), responsabili de viața unui om, de fericirea lui, de succesul lui profesional și de conștiința lui, care o reflectă pe a noastră. Ca și voi, suntem și noi în aceeași situație, de creatori de destine. De această matriță depinde totul, pentru că în ea va turna și acest copil soarta copilului său, și așa mai departe. Dacă va turna metal coclit sau aur pur ține numai de noi. De noi împreună.
Niciunii dintre noi nu vrem să dăm societății rebuturi, așa că trebuie să facem investiții serioase de fiecare parte: încredere și dragoste față de copil, încredere și respect unii față de ceilalți, adică exact acele valori pe care ne dorim să le propagăm în societatea în care vrem să trăim și pe care ne-o dorim pentru viitorul comun. Și suflet, mult suflet. Aici, ca în chirurgie, nu se admit ezitări sau erori, pentru că ignoranța nu este permisă. Iar operația, dacă se ajunge acolo în procesul de ajustare, nu trebuie să lase cicatrici pe viață. Suntem de toate, ce mai. Și noi, și voi. Aceeași misiune – uneori fericită, alteori terifiantă – dacă te gândești la responsabilitatea enormă pe care o avem, aceea de a găsi cele mai fine, mai eficiente și mai nobile instrumente.
Nu ne servesc la nimic aroganța, disensiunea, fricțiunea, războiul nervilor, pentru că ele nu fac decât să ne îndepărteze de ceea ce ne dorim să facem la modul perfect, complet, magna cum laudae: formarea unui adolescent capabil să-și croiască singur destinul, pe forțele proprii, un model pentru ceilalți, un individ înzestrat cu inteligență superioară, complexă, holistică.
Idealul nu admite compromisuri, asta trebuie să deprindem noi, profesorii, și voi, părinții, până când toate părțile din această ecuație se vor regăsi într-un întreg care funcționează perfect. Atât de armonios încât să funcționeze și la bine, dar și la rău, ca un sistem perfect de roți dințate care antrenează cel mai puternic motor din lume. De aceea, nu ne vom supăra când vorbiți cu noi, nu vă veți supăra când vom dori să vorbim cu voi – dorința este aceeași, voința e una singură. Creștem împreună în anii cei mai importanți ai copiilor, anii decisivi, anii care rămân în memorie cel mai pregnant.
                                          Nimeni nu e Dumnezeu, suntem toți pălmași în a ne apropia de menirea lui cât mai mult.
P.S. Iar când le faceți ghiozdanul în prima zi de școală, în afară de merinde, puneți-le și hrană sufletească!
Și nu uitați: „Bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul cuiva se modelează datorită sufletului altcuiva.”

O școală a părinților și o școală a copiilor