Iată că a trecut și primul examen din viața a peste 170 de mii de copii aflați la vârsta trecerii spre adolescență. Timp de 4 ani au învățat tot ce li s-a dat, cuminți, majoritatea atât de cuminți încât au învățat TOTUL pe de rost. Ca niște mecanisme perpetuum mobile, care iau dintr-o parte și pun în alta. Creierul lor s-a dezvoltat sub sloganul „trebuie”, „stai cuminte”, „nu face asta”, iar acum s-a „scuturat” de primii saci cu materia de care cel puțin 90 de sută dintre ei nu își vor mai dori vreodată să audă. În clasa a noua, majoritatea vor avea o recție de repulsie față de noțiunile de teoria literaturii (genuri, specii cu toate trăsăturile aferente), și nici măcar nu se vor îngrijora de lucrul acesta, semn că învățarea a fost forțată, și, prin urmare, superficială, iar în clasa a zecea mulți nu-și vor mai aminti nici măcar 30 la sută din caracteristicile speciilor literare pe care „le-au tocit”. Gramatica nu se mai studiază în liceu, așa că merită o cruce la cap, de toată frumusețea.

Bacalaureatul urmează același traseu. Aceleași opere (nu spune nimeni că nu sunt valoroase, din contră), aceleași demonstrații, aceleași tipare ale analizei funcționale a textului. Creativitate zero. Talentul nu poate fi descoperit decât dacă „sacrifici” din orele de literatură studiului unor texte contemporane, desigur, fragmentar, și reușești să le stârnești atenția asupra situațiilor de viață pe care se construiesc operele. Programa se oprește (adică se împotmolește) într-un postmodernism eclectic, iar selecția de texte din manuale este… să-i spunem, cel puțin stranie. (iată un sinonim contextual cerut în baremul de astăzi).

Studiul pe care l-am făcut la clasele mele a demonstrat că o parte semnificativă dintre elevii absolvenți nu au înțeles noțiunea de „viziune artistică” – așa că nici nu vor face uz de ea vreodată, ferindu-se ca de un bau-bau, la fel cum nu au înțeles nici cerința legată de „relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice” – unde scriu, de obicei, totul, pentru că așa li s-a recomandat. Modele de redactare ale acestor cerințe sunt șablonarde, și, sinceră să fiu, m-ar interesa să aflu ceva nou.

„Non scholae, sed vitae discimus”, a spus Seneca, adică „Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață” – așadar, școala noastră nu are finalitate, din moment ce achizițiile intelectuale au termen de garanție limitat la cel mult câțiva ani. Corect?

Noi, profesorii, tocăm de ani întregi aceeași placă, și am uitat să mai privim spre capătul tunelului, spre o luminiță întârziată.

Dar iată că oamenii „mari” – de presă, specialiști sau jurnaliști – au început să exprime puncte de vedere din ce în ce mai îndrăznețe. Virgil Ianțu e și tată, pe deasupra. Scrisoarea adresată astăzi elevilor care au dat examen, postată pe contul de Facebook, m-a impresionat și cred că trebuie să ajungă la cât mai mulți dintre voi.

Dragi copii,
In calendarele noastre scrie ca suntem in anul 2020. In schimb, in programa voastra de invatamant, scrie 1984. Spun asta pentru ca fiica mea, va trebui sa sustina, ca si voi, Examenul de Capacitate. Este incredibil ca dupa atatia ani, dupa schimbarea atator ministri si legi, noi suntem tot acolo. Desi, cred ca gresesc, din multe puncte de vedere ale educatiei, legata de responsabilitatea civica, educatei sexuala sau religie, suntem probabil la 1900, inca blocati in cutume si false prejudecati, desigur toate decise de falsi politicieni, care cauta doar populismul in toate masurile, de acum 30 de ani si pana azi.
Pe langa bagajul enorm de cunostinte greoaie, inutile, ce nu au legatura cu formarea intelectuala a unui copil, ne luptam si cu o maxima ingradire a creativitatii copilului, o lipsa a stimularii de a-si urma propria directie, pasiune sau abilitate.
Cum sa mergi astazi, in 2020, la Literatura Romana, pe ideea memorarii unor comentarii facute de altii, fara nici cea mai mica implicare a copilului care ar trebui sa analizeze din pucntul de vedere personal, sa isi cultve si educe gandirea critica, empatia, simtul artistic?! Unde este amprenta personala, analiza proprie, parerea despre o opera citita. Unde este creativitatea? Nu stiti? Ba da, stiti!
Creativitatea a fost consumata in 30 de ani, in interese personale sau de partid, de cei care trebuiau sa creeze un sistem de invatamant bazat pe elemente care sa stimuleze personalitatea copilului, sa ii dea incredere, sa ii spuna ca e bun si sa il formeze sanatos si pentru ce va urma dupa scoala, sa formeze profesori competenti si adaptati la vremuri si la limbajul acestei generatii, nu anacronici. Doar ca acei politicieni, timp de 30 de ani au fost ocupati, foarte ocupati.
Copii, din pacate astea sunt conditiile create voua pentru a sustine astazi examenele „vietii”. Presiune si stres, nu dorinta si libertatea de a arata cine sunteti cu adevarat.
Personal vreau sa imi cer iertare, voua, pentru ca nu am facut suficient pentru a nu permite ca lucrurile sa ajunga aici, sau mai bine spus, sa ramana ca atunci.

Si asta trebuie sa faca toti parintii din generatia mea. Iertati-ne! Am fost egoisti, comozi si ne-am vazut de ale noastre, am acceptat ce ni s-a dat, lucru pe care stiu ca voi nu il veti face pentru ca voi sunteti sanatosi, liberi si capabili sa ne vindecati pe noi si aceasta tara.
Voi, generatia asta fantastica, libera care acum sta cu presiunea examenelor de orice tip, capacitate, bac, facultate ati fost si in aceasta perioada dificila, mai buni ca noi, mai intelepti, si mai puternici. Asa veti fi si la examene, stiu asta, va sustin din tot sufletul si va doresc succes! Tineti minte mereu ca sunteti iubiti, asa cum sunteti, nu pentru note, nu pentru altceva!
Noi, dragi parinti, in situatia actuala, orice s-ar intampla la aceste examene, avem datoria sa ne sustinem copiii, sa le multumim pentru cat sunt de buni, sa ii imbratisam si sa le spunem cat de mult ii iubim. Pentru ca doar iubirea le poate arata cat sunt de valorosi, ca ei sa poata isi caute drumul si sa il urmeze, oriunde ar fi!” (sursa)

Poate se mișcă ceva, prin noi toți, profesori, elevi, părinți. Am spus de multe ori că lipsa coeziunii dintre aceste trei forțe care formează sistemul de învățământ este principala cauză a eșecului în învățământul românesc. Părinții n-au înțeles nici acum (nu toți, desigur, mă feresc de generalizări) că ei sunt parteneri ACTIVI în procesul de educare al elevilor, nicidecum factori de stres, constrângere sau represiune. Pentru foarte mulți, lipsa educației proprii echivalează cu un dispreț atroce la adresa dascălilor. Unii nici nu mai realizează cât sunt de needucați. Am văzut, am trăit, vă confirm.

Așa că, dragi părinți din toată țara, uniți-vă! Nu pentru voi, nici pentru cei de anul viitor, ci pentru nepoții voștri, care vă vor asigura pensia.

E clar că trebuie timp și inteligență pentru a răsturna un mecanism atât de vechi cum este sistemul de evaluare de astăzi, care este orice și oricum, dar nu modern. Predictibilitate, stereotipii, inutilitate – iată cele mai grele tare, și, cu siguranță, se mai pot trece câteva pe listă.

Dar nu e imposibil, nimic nu e imposibil, cunosc mulți dascăli care au idei extraordinare de a preda limba și literatura română și, vă rog să mă credeți, v-ar plăcea să reveniți în băncile școlii la orele lor. Lucrurile, în mod cert, trebuie să se schimbe. Nu cu tăvălugul, ci cu vorba bună, așa cum face dl. Ianțu. Care are perfectă dreptate.

Citiți și despre Mihai Eminescu.