ASTĂZI AR FI ÎMPLINIT 100 DE ANI … 
„Cel mai bine este ca eșecul să se întâmple devreme în viață. Trezește pasărea Phoenix din tine, așa că ai timp să te ridici din propria cenușă.„
Anne Baxter (7 mai 1923 – 12 decembrie 1985) a fost o actriță americană, vedetă a filmelor de la Hollywood, a producțiilor de pe Broadway și a serialelor de televiziune. A câștigat un premiu al Academiei și un Glob de Aur și a fost nominalizată la un Emmy.
Baxter a studiat actoria cu Maria Ouspenskaya și a avut o experiență scenică înainte de a debuta în film în 20 Mule Team (1940). În 1947, a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Sophie MacDonald în The Razor’s Edge (1946). În 1951, a primit o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță pentru rolul principal în All About Eve (1950). A lucrat cu câțiva dintre cei mai mari regizori de la Hollywood, printre care Billy Wilder în Five Graves to Cairo (1943), Alfred Hitchcock în I Confess (1953), Fritz Lang în ”The Blue Gardenia” (1953) și Cecil B. DeMille în ”The Ten Commandments ”.(1956).
*****
7 mai 1711 …
„Este fericit cel la care circumstanțele se potrivesc cu temperamentul său; dar este extrem de fericit acela care își poate potrivi temperamentul în funcție de circumstanțe.”
Născut la 7 mai 1711 la Edinburgh, Scoția, David Hume a fost un proeminent filosof scoțian, istoric și eseist, care a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea filozofiei occidentale. Figură centrală a iluminismului scoțian, Hume este considerat unul dintre cei mai importanți filosofi din lumea vorbitoare de limbă engleză. Lucrarea sa filozofică s-a concentrat pe scepticism, empirism și naturalism, provocând ideile tradiționale și modelând gândirea modernă.
David Hume
Una dintre cele mai influente lucrări ale lui Hume, A Treatise of Human Nature (1739-1740), a examinat fundamentele cunoașterii umane, moralitatea și cauzalitatea. Această lucrare investighează originile cunoașterii umane, moralitatea și cauzalitatea, punând bazele ideilor filozofice ale lui Hume. Deși inițial a avut o primire călduță, lucrarea a continuat să câștige recunoașterea ca o capodopera.
În lucrările sale ulterioare, precum ”An Inquiry Concerning Human Understanding” (1748) și ”An Enquiry Concerning the Principles of Morals” (1751), Hume și-a dezvoltat și a clarificat în continuare propriile idei filozofice. Prima lucrare rafinează și clarifică gândurile lui Hume privind limitările cunoașterii umane și rolul experienței în modelarea înțelegerii noastre, în timp ce cea de-a doua examinează natura judecăților morale și rolul sentimentului în determinarea comportamentului etic.
Cu toate acestea, pentru cea mai mare parte a vieții, reputația sa s-a bazat pe abilitățile sale de istoric, iar „Istoria Angliei” în șase volume (1756-62) a fost și este un bestseller.
*****
S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 7 MAI … 
„Într-un anumit loc în Simfonia a 9-a lui Beethoven, simți că plutești deasupra pământului sub o cupolă înstelată.” (Friedrich Nietzsche)
7 mai 1824 – A avut loc la Theater am Kärntnertor din Viena, Austria, premiera mondială a celei de-a Noua Simfonii a lui Ludwig van Beethoven. Spectacolul a fost dirijat de Michael Umlauf sub supravegherea compozitorului. Simfonia nr. 9 în Re minor, op. 125, este o simfonie corală, ultima simfonie completă a lui Ludwig van Beethoven, compusă între 1822 și 1824. Simfonia este considerată de mulți critici și muzicologi ca fiind cea mai mare compoziție muzicală a lui Beethoven și una dintre realizările supreme din istoria muzicii fiind una dintre cele mai interpretate simfonii din lume.
*****
Rabindranath Tagore , numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913 cu următoarea motivație a Juriului Nobel: „în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale“.
Rabindranath Tagore (ro.pinterest.com)
*****
„Nimic nu e veşnic. Aşa că trăieşte din plin, bea bine, fă haz de necaz, evită drama, asumă-ţi riscuri şi nu regreta nimic, pentru că, indiferent ce ai făcut la un moment dat, a fost exact ce ţi-ai dorit să faci.” Marilyn Monroe
Foto: Pe terasa hotelului Ambassador în New York, autor Ed Feingersh, 1955
*****
„Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,
Căci tuturor își dăruie secretul,
Dar ca să poți citi cândva în mine
Tu nu-mi cunoști, Zoile, alfabetul.„
George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București – d. 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
Subsecretar, apoi secretar de redacție la Viața românească, aflată sub influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant și importat de la Sburătorul lui Lovinescu. Din această perioadă din ajunul Primului Război Mondial datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu – promotori ai simbolismului și ai modernismului – sau după Dimitrie Bolintineanu și Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor patriotard-sforăitor și idilismul desuet.
Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariția Vieții românești (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”.
„ Dacă la vreo șezătoare literară apărea pe scenă Topîrceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admirație cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulțumire și plăcere...”(Demostene Botez)
*****
„Noi, actorii, avem o viaţă scurtă, noi suntem fluturii care se nasc şi mor la noapte. Iertaţi-ne că suntem glorioşi astăzi, dar noi la noapte murim.“
Silvia Popovici (n. 7 mai 1933, Fundata, Brașov, România – d. 16 septembrie 1993, București, România), actriță română.
În 1961, actrița devine celebră datorită rolului titular din pelicula de succes Darclee în regia lui Mihai Iacob, unde Silvia Popovici conturează o excepțională imagine a celebrei soprane de origine română Haricleea Darclee, ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu. Au urmat roluri în Omul de lângă tine (1961) și O dragoste lungă de-o seară (1963), ambele în regia lui Horea Popescu, precum și în Pădurea Spânzuraților (1967, r. Liviu Ciulei).
Consacrarea definitivă în cinematograful românesc a venit o dată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul Gioconda fără surâs (1967). Silvia Popovici va rămâne multă vreme fidelă regizoarei, cu care va realiza și Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979).
O popularitate deosebită în rândul românilor a obținut cu rolul Oana din serialul TV Mușatinii, în regia Soranei Coroamă-Stanca (13 episoade).
Silvia Popovici s-a dedicat, însă, în principal teatrului, ea făcând parte din „Promoția de Aur” a teatrului românesc (1956), nenumărate roluri, de o mare complexitate și valoare.
*****
„La ce-ţi folosesc ideile dacă nu le exprimi? Ca să dovedeşti că sunt ale tale, trebuie să te lupţi pentru ele.„
Gary Cooper (născut Frank James Cooper la 7 mai 1901 – d. 13 mai 1961) a fost unul dintre cei mai mari actori americani de film, deținător al Premiului Oscar.
*****
Este Ziua Internațională a Râsului. Nu a animalului sălbatic de o frumusețe și ferocitate rară, ci a râsului prin care oamenii își exprimă o gamă foarte largă de sentimente și emoții.
Ziua Mondială a Râsului este un eveniment anual sărbătorit la nivel mondial pentru a crește gradul de conștientizare față de râs și numeroasele sale beneficii vindecătoare, precum și despre miile de grupuri comunitare din întreaga lume care practică în mod regulat comedia, specie care promovează bunăstarea și bunăstarea generală. Ziua Mondială a Râsului este sărbătorită în majoritatea orașelor mari din întreaga lume. Sute de oameni se adună în întreaga lume în acea zi pentru a râde împreună. Este sărbătorită în Los Angeles din 2005 și de atunci s-a răspândit în toată lumea ca o modalitate de a exprima dragostea oamenilor pentru comedie și râs.
*****
„În Mozart și Salieri vedem contrastul dintre geniul care face ceea ce trebuie și talentul care face ce poate.” (Maurice Baring)
Antonio Salieri (18 august 1750 – 7 mai 1825), compozitor, dirijor și pedagog italian din perioada clasică, figură esențială în dezvoltarea operei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a murit la Viena la 7 mai 1825, la vârsta de 74 de ani. A avut nevoie de îngrijire medicală și a suferit de demență în ultimul an și jumătate din viață.
Salieri a fost un compozitor cosmopolit care a scris opere în trei limbi. A contribuit la dezvoltarea și modelarea multor trăsături ale vocabularului compozițional operistic, iar muzica sa a avut o influență puternică asupra compozitorilor contemporani.
Numit director al operei italiene de către curtea habsburgică, funcție pe care a ocupat-o între 1774 și 1792, Salieri a dominat opera în limba italiană la Viena. De-a lungul carierei sale, a petrecut timp scriind lucrări pentru opere de teatru din Paris, Roma și Veneția, iar operele sale dramatice au fost interpretate pe scară largă în toată Europa în timpul vieții sale. În calitate de Kapellmeister imperial austriac, din 1788 până în 1824, a fost responsabil de muzică la capela curții și la școala anexată.
A fost unul dintre cei mai importanți și căutați profesori din generația sa, Franz Liszt, Franz Schubert, Ludwig van Beethoven, Johann Nepomuk Hummel și Franz Xaver Wolfgang Mozart au fost printre cei mai renumiți elevi ai săi.
Moartea lui Wolfgang Amadeus Mozart în 1791, la vârsta de 35 de ani, a fost urmată de zvonuri că el și Salieri ar fi fost rivali și că Salieri l-ar fi otrăvit pe compozitorul mai tânăr, fapt dovedit a fi fals și este probabil că au fost, cel puțin, colegi care s-au respectat reciproc.
*****
7 mai 1977…
Cu o durată de 6:08 și plin de metafore și chitare, „Hotel California” urcă în topul clasamentului Hot 100.
Una dintre cele mai durabile și enigmatice cântece rock, „Hotel California” spune povestea unui bărbat care pleacă într-o călătorie misterioasă într-un loc de unde poți să te cazezi, dar nu poți pleca niciodată. Ca centru al industriilor cinematografice și muzicale, California are o anumită mitologie, ceea ce îi conferă decorul perfect pentru cântec. Dacă ai crescut acolo, ți se pare normal, dar pentru un străin, este o altă planetă.
Ideea muzicală a venit de la Don Felder, unul dintre cei trei chitariști ai grupului, care a furnizat piesa pe o casetă demo. Don Henley a scris versurile cu ajutorul lui Glenn Frey.
Toți membrii formației sunt străini de California: Henley este din Texas, Frey din Michigan și Felder din Florida. Când au mers spre vest, au descoperit o lume a posibilităților pătată de o îngăduință superficială.
Povestea nu urmează o cale liniară, bazându-se în schimb pe o serie de imagini, lăsându-l pe ascultător să creeze narațiunea. Acele imagini sunt senzoriale: un miros cald de colitas (o plantă din deșert), o lumină strălucitoare, șampanie roz la gheață.
Henley spune că această călătorie este una de la „inocență la experiență”, cu o privire asupra modului în care arta și comerțul se împletesc. „Hotel California este ceva care a avut cândva elegantă dar acum este decadent”, spune el.
„Decadența” este un cuvânt bun pentru a descrie reacția la cântec: ajunge pe locul 1 în America și impulsionează vânzarea albumului ducând la vânzări de peste 30 de milioane de copii în întreaga lume.
Posturile de radio în formatele Pop, Rock și Adult Contemporary îl redau conștincios. Piesa nu pălește, rămânând o piesă de referință a genului rock.
Imaginile au rol pur ilustrativ și scopul de a promova cultura și valorile ei.
