Să te gândești întotdeauna de 2 ori înainte de a NU face ceva… regretele sunt petale de dor năpraznic, insule de tristeți sfâșietoare presărate șirag, ce erup năvalnic când te aștepți mai puțin… viața e un dar minunat ce trebuie onorat așa cum se cuvine, nerisipind nici măcar o centimă, visând, sperând și trăind-o prin toti porii sufletului tău. Cine dintre noi ar mai visa, dacă ar gândi că visurile sunt doar castele de nisip, făcute să trăiască doar o clipă, oglinzi sparte de durerile trupului și nemângâiate de golul sufletului… și totuși, cât de minunat este să poți respira viața, dăruind căldură, mângâind atingeri de îngeri… suntem doar comete prin pulberi de stele.
Fă ce poti face bine și fă bine orice poți face… speranțele sunt vise ce te vor ajuta să continui și în momentele grele… întotdeauna merită să ai ceva în fața ta, vizualizând în permanență următorul pas și înaintând și dupa ce ți-ai atins gândul… stabilindu-ți unul nou. Din păcate, nu poți spune tot ceea ce gândești clipă de clipă. Din fericire, ne naștem cu darul de a învăța cum să trăim în armonie cu ceilalți, cu natura, cu noi înșine.
Viața-i o promisiune, un miracol, un dar, o cale de formare, de introspecție, de căutare. Ador așteptările ! Iubesc cu nesaț de parcă în clipa următoare omenirea ar fi doar o altă istorie a vieții universului. Alerg și mă desfăt în carnea femeii, valsând cu sufletul ei, construind castele de nisip – ofrandă plajei dragostei nețărmuite… și marea trimite un semn de înțelepciune, ștergând delicat miresmele scrijelite pe țărm, gata să ne cuprindă la următorul reflux, amestecându-ne cu gustul ei sărat și parfumând dulceața credinței noastre…
Adevăr sau dorinţă, acceptare sau neputinţă, vis sau frustrare – sunt mulți de „EU” cei care îmi compun existenţa; dincolo de a alege, mă bucur pentru că exist, mă umplu de aerul proaspat al dimineţiilor cu soare şi mă înfior la fiecare adiere de vânt… învăț să ştiu a primi ecourile paşilor mei din inimile celorlalţi, trăind în tandem cu iubirea şi timpul ce mă formează şi lăsând muzica sufletului să mă inspire, menţinând vie dorinţa de a trăi, speranţa de a visa sub un cerul albastru, liber şi gata să strâng la piept… dragostea.
Nu poți în neființă să speri că poți atinge nemărginirea, nu drumul tău săpat în stancă contează, ci calea inimii ce bate-n rezonanță laolaltă de crezurile ființei umane. Fericirea mânată de resorturi precum a stăpâni, a avea, a cheltui este doar partea întunecata a sufletului – nu poți clădi minuni fără a risipi, a dărui, fără a știi să primești durerile și strigătele celor mai slabi sau neatinși de soartă – căldura ființei tale este măsura în care mântuitorul te înfioară, nu-l dezamăgi… OAMENII SUNT PRECUM UN ICEBERG.
În spatele cuvintelor, atitudinii, gesturilor, stă un munte de sentimente, de trăiri, de motivații aspiraționale, de frustrări, de tensiuni, de iubiri și de trădări, de bucurii și de necazuri. Faptele și acțiunile pot să dea o tușă personalității unui om, dar precum fața nevăzută a lunii, numai inima lui poate să mărturisească grandoarea sufletului său.
Autor: Victor Bucur
Citiți și Cine nu iubește?
