Locuința lui Arghezi de la Mărțișor spune multe despre personalitatea stăpânului ei: impozantă, înconjurată de imense spații verzi, plină de cărți, cu o tipografie în clădirea alăturată și cu o mulțime de căsuțe pentru diverse vietăți (cotețe, stupi, grajduri) care astăzi sunt părăsite.

În curtea de la Mărțișor

Proprietarul însă a rămas să petreacă veșnicia în curtea acestei case, alături de familie (cu aprobarea Bisericii), o situație pe care o găsesc destul de privilegiată, având în vedere că la noi cazurile de acest fel sunt extrem de rare.

Acasă la Mărțișor (click)

Povestea lui Ion Nae Theodorescu a început la 23 martie 1880, în București, într-o familie originară din Cărbunești, județul Olt. Numele de Tudor Arghezi îl va lua mai târziu, inspirându-se de la numele Argeșului, iar pe măsură ce va deveni cunoscut, îl va trece și în acte și îl vor folosi și copiii lui. Devine oficial undeva spre sfârșitul vieții scriitorului.

Copilăria lui este nefericită. Tatăl îl părăsește de timpuriu, așa cum se simte din întreaga sa operă, în care apare obsesiv imaginea Tatălui absent. La 16 ani publică o poezie foarte acidă, ”Tatăl meu”, gest pe care îl regretă mai târziu, dar care surprinde furia unui fiu abandonat.
Mama nu îi poate oferi prea multe. Se întreține singur de la 11-12 ani, dând meditații și învățându-i să citească și să socotească pe țăranii care vindeau în piață.

La 19 ani se îndrăgostește, dar tânăra moare subit, iar experiența îl zdruncină profund. Se retrage într-o mănăstire, gest pe care îl pune pe seama dorinței de a-și găsi liniștea și de a se dedica scrisului.

Înainte de a renunța la haina monahală, are o relație cu profesoara Constanța Zissu, în urma căreia rezultă un copil, Eli Lotar. Povestea lor de dragoste este destul de scandaloasă, având în vedere situația lor socială: un călugăr și o femeie necăsătorită, care se dedicase educației. De aceea, vor fi nevoiți să plece la Paris, în speranța că vor evita reacțiile negative. Arghezi avea atunci 25 de ani. Se va căsători cu mama băiatului, pentru a-l trece pe acesta în legitimitate, dar o va considera „o căsătorie de 24 de ore” (deși durează câțiva ani) și va declara că regretă că nu mai este tatăl unui „copil din flori”, denumire care i se părea de bun augur.

Eli Lothar, povestea fiului lui Tudor Arghezi 

Urmează și mai multe experiențe neconvenționale. Nu își ia bacalaureatul, umblă prin străinătate unde participă la cursurile diferitelor facultăți ca audient. Este considerat un geniu literar fără studii. Câțiva ani rătăcește prin lume. Timpul are răbdare.

În 1915 își reface viața personală, căsătorindu-se cu Paraschiva Burda, femeia alături de care va rămâne pentru mai bine de 50 de ani. Deși debutează sentimental ca un rebel, poetul se dedică acestei relații, fapt pe care îl găsesc admirabil, având în vedere că artiștii sunt adeseori înclinați spre nestatornicie.

După război, în 1919, este acuzat pentru opiniile lui politice, exprimate în stilul propriu, cu vehemență, și ajunge la închisoare. Nu se lasă descurajat, ci valorifică experiența, adunând inspirație pentru celebrul ciclu de poezii „Flori de mucigai”, care va revoluționa literatura noastră. Mai mult decât atât, se îndrăgostește de lumea pe care o vede pe fereastră, iar în 1926 cumpără teren în imediata apropiere a închisorii.

În 1927 publică primul volum, „Cuvinte potrivite”. Avea deja 47 de ani și îl consider un exemplu de perseverență. La 44 de ani se năștea primul copil al cuplului: Mitzura. Eli avea deja 19 ani și rămăsese în custodia tatălui, dar, după o relație destul de dificilă între cei doi, pleacă la Paris, unde va deveni un fotograf foarte cunoscut. La scurt timp, un an mai târziu, vine pe lume și Baruțu. Mitzura și Baruțu sunt două pseudonime, așa cum și numele tatălui este un pseudonim. Se pare că poetului îi place să reinventeze identități.

Aventura existențială a lui Arghezi este departe de a se fi încheiat. Scoate revista Bilete de papagal, în care promovează tineri artiști. Leagă prietenii solide cu intelectualii timpui, dar ajunge din nou în închisoare.
Intră în dizgrația regimului comunist și este un timp interzis, dar este reabilitat de Gheorghiu Dej, cu prețul de scrie articole în favoarea acestuia. Se spune că ajunsese să își îngroape manuscrisele, de teamă de a nu fi distruse. Supraviețuitește și acestei perioade, tot așa cum rezistase, în 1939, unei boli necunoscute, pe care doctorii o crezuseră cancer, dar de care scapă în mod miraculos.

Senectutea îl găsește împlinit. Casa de la Mărțișor se transformă într-o insulă sau într-o „Arcă a lui Noe”, cum ne spune doamna de la muzeu. Adună acolo tot felul de viețuitoare, cunoscută fiind pasiunea lui pentru miniatural. Are albine și le dedică poezii, zeci de pisici și de câini (deși îl imortalizează literar doar pe Zdreanță), o vacă, purcel, capre, dar și o livadă imensă. Se bucură de recunoaștere socială și este distins cu Premiul Herder. Mitzura devine actriță și completează celebritatea ilustrului său tată.

Interior Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”

În 1966, soția lui moare, iar el îi promite să o urmeze în veșnicie:

„Mă chemi din depărtare şi te ascult/ N‑am să te fac, pierduto, să mă aştepţi prea mult”.

 Îi păstrează trupul în curtea casei de la Mărțișor, nedorind să se îndepărteze nici măcar în moarte. Se ține de cuvânt și o urmează un an mai târziu, în 1967.

Casa rămâne în grija Mitzurei, care își dedică viața amintirii tatălui ei. Baruțu se stabilește la Arad, împreună cu familia. Longevivă ca și Arghezi, Mitzura s-a stins în 2015 și mulți își amintesc încă de ea. O fire voluntară, puternică, nu se căsătorește. Apropiații spun că avea obiceiul de a bate, la propriu, din picior, și de a nu accepta compromisuri. Se spune că datorită ei casa a rămas în picioare, iar pe terenul din apropiere nu s-a construit (încă!), așa cum se intenționase la un moment dat. Circulă zvonuri că ar fi fost destul de severă și cu drepturile de publicare a operei tatălui ei (se spunea că ar fi împins spre faliment o editură, căreia i-a impus costuri substanțiale).

Aceasta este povestea poetului și, ca orice, poveste, înțelesurile ei depind în egală măsură de cel care o spune și de cel care o ascultă. Dacă vă duceți totuși la Mărțișor, este posibil ca, într-un anume fel, să v-o spună Scriitorul însuși.

Un articol de Gina Varga