Te-am aşezat în mijlocul lumii ca să poţi privi mai uşor în jurul tău, să vezi tot, să pătrunzi tot. Te-am creat ca pe o fiinţă nici cerească, nici pămîntească, nici muritoare, nici nemuritoare, ca să fii tu însuţi liberul tău plăsmuitor şi biruitorul tău. Tu poţi coborî până la a deveni animal sau poţi să te înalţi pînă la a te naşte ca o fiinţă divină. Restul vietăţilor primesc cînd vin pe lume ceea ce le trebuie, spiritele înalte sunt de la început sau imediat după aceea ceea ce ar trebui să fie. Numai tu poţi creşte şi înflori după propria ta voie. Tu singur porţi în tine sîmburele unei vieţi universale. Lasă-l să rodească!
Giovanni Pico della Mirandola
*****
IN MEMORIAM … 🥀🕯️
„… simbolul stilului formal, învățat, cultivat în muzica franceză la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Compozitor baroc francez din timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, Marc-Antoine Charpentier a murit la 24 februarie 1704 la Sainte-Chapelle, Paris, și a fost înmormântat în micul cimitir zidit din spatele corului capelei. (Cimitirul nu mai există.)
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este tema principală din preludiul lui Te Deum, Marche en rondeau. Această temă este folosită și astăzi în timpul transmisiunilor de televiziune ale Rețelei Eurovision, Uniunea Europeană de Radiodifuziune.
Marc-Antoine Charpentier a dominat scena muzicală barocă din Franța secolului al XVII-lea datorită calității lucrărilor sale prolifice. A stăpânit toate genurile, iar priceperea sa de a scrie muzică vocală sacră a fost salutată în special de contemporanii săi.
*****
S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 24 FEBRUARIE … ⏳
L’Orfeo (L’Orfeo, favola in musica) este o operă compusă de către Claudio Monteverdi pe libretul în cinci acte al lui Alessandro Striggio cu ocazia carnavalului anual din Mantova, sub mecenatul principilor de Gonzaga. Opera a fost reprezentată pentru prima oară în 24 februarie 1607 în palatul ducal Accademia degl’Invaghiti din Mantova.
Acțiunea se bazează pe mitul antic al lui Orfeu, care încearcă să o salveze pe Euridice din împărăția lui Hades. Tema rugii lui Orfeu în fața unui Charon indiferent și cea a salvării Euridicei îi permit compozitorului să strălucească cu pasaje muzicale extrem de elaborate, care asimilează influența madrigalelor. Ca în madrigalele sale, Monteverdi nu pregetă să introducă disonanțe și modificări bruște de tempo atunci când exprimă muzical mari pasiuni. Remarcabil este și spectrul neobișnuit de larg de instrumente care acompaniază neliniștea și durerea lui Orfeu, care permite dealtfel chiar executarea unei mici uverturi, precum și a pasajelor instrumentale între acte. Monteverdi pune prin această inovație bazele orchestrației operei moderne.
*****
24 februarie 1993 …
Cu ocazia decernării premiilor Grammy, Eric Clapton este marele câștigător cu cele trei premii adjudecate: unul pentru piesa Tears In Heaven, unul pentru albumul Unplugged și încă unul pentru Cel mai bun cântec rock, pentru versiunea acustică a piesei „Layla”.
P.S.Piesa „Tears in Heaven”, scris de Eric Clapton și Will Jennings în 1992, are o istorie tristă: este despre moartea fiului lui Clapton, Conor, în vârstă de patru ani. Eric Clapton avea 46 de ani când fiul său a murit după ce a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul 53 al unei clădiri din New York City în 1991. Renumitul muzician rock a fost devastat din cauza tragediei.
Dacă vrei să-ţi încerci puterile, trebuie să înfrunţi exact acel lucru despre care crezi că nu-l poţi face.
În 24 februarie 1929 s-a născut actrița Marga Barbu.
Pentru rolurile create în filme, actrița fost recompensată cu două premii ACIN, iar în 2004 a fost decorată de președintele României cu Ordinul național „Serviciu Credincios” în grad de cavaler ca ”semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică și pentru talentul și dăruirea puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc”.
*****
”Mi-a spus un psiholog, la un moment dat, că există două întrebări importante pe care trebuie să ți le adresezi: „Ce SIMȚI cu adevărat?” și „Ce VREI cu adevărat?”. Dacă poți răspunde cu sinceritate la cele două întrebări, poți uita de nevroză sau depresie.”
Harold Ramis (n. 21 noiembrie 1944, Chicago, Illinois – d. 24 februarie 2014, Chicago, Illinois) a fost un actor american, regizor, și scriitor, specializat în comedie. Printre cele mai cunoscute roluri de film ale sale se numără și Egon Spengler în Ghostbusters (1984) și Ziskey Russell în Stripes (1981).
Harold Ramis a fost scenarist și regizor a numeroase filme, de exemplu Caddyshack (1980), Groundhog Day (1993) sau Analyze This (1999).
*****
Charles Le Brun (n. 24 februarie 1619 – d. 12 februarie 1690) a fost un pictor și decorator francez, prim pictor al regelui Ludovic al XIV-lea, director al Academiei regale de pictură și sculptură. A fost declarat de către Ludovic al XIV-lea cel mai mare artist francez din toate timpurile” și a fost cea mai dominantă figură a artei franceze din secolul al XVII-lea.

Le Brun este numit „Primul pictor al Regelui” în 1664 și devine, în același an, responsabilul general de paza tablourilor regale, o colecție de picturi începută de regele Francisc I și dezvoltată până la Ludovic al XIV-lea.
*****
Nu există niciun motiv pentru care să nu-ți urmezi inima. Timpul tău este limitat, așa că nu il pierde trăind viața altcuiva. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îți înăbușe vocea interioară.

Steven Paul Jobs (n. 24 februarie 1955 – d. 5 octombrie 2011) a fost cofondatorul și CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum și CEO al firmei Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către compania Disney. A fost cel mai mare acționar al companiei Disney și membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personalități atât din industria calculatoarelor, cât și în industria divertismentului.
*****
În ziua de 24 februarie 1960: A început procesul intentat „pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale” unor intelectuali acuzați că au citit și răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpați erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt.
Trei lucruri ne pot lăsa indiferenţi: politica, istoria şi timpul. Tot ce e bun, tot ce e cultură iese din timp.
(Constantin Noica)
Foto: Emil Cioran, Eugen Ionescu si Mircea Eliade, Place Fürstenberg, Paris 1986 (rfi.ro)
Citiți și despre ce s-a întâmplat în 23 februarie, AICI.
Imaginile au scop pur ilustrativ!