Citatul zilei: „Am venit, am văzut, am învins.”

Cu alte cuvinte, fă ceva de care cei ce-ţi vor urma să fie mândri!

Gaius Iulius Caesar (limba latină: IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS1; n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr., în română cunoscut și ca Iulius Cezar) a fost un lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie. A ieșit învingător într-un război civil, devenind dictator al lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune de reformare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a proclamat dictator pe viață și a centralizat puternic guvernarea statului slăbit din cauza războiului civil pornit tot de Cezar. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a îl asasina, în speranța de a salva republica. Dramatica asasinare din Idele lui Marte a fost catalizatorul unui al doilea război civil, între cezari (Octavian, Marc Antoniu, Lepidus) și republicani (între alții, Brutus, Cassius și Cicero). Conflictul s-a încheiat cu victoria cezarilor în Bătălia de la Philippi și stabilirea formală a unui al Doilea Triumvirat, în care Octavian, Antoniu și Lepidus au preluat împreună controlul asupra Romei. Tensiunile iscate între Octavian și Antoniu au condus la un nou război civil, culminând cu înfrângerea lui Antoniu în Bătălia de la Actium. Octavian a ajuns liderul absolut al lumii romane.
Perioada de războaie civile a transformat Republica Romană în Imperiul Roman, cu nepotul de bunic, în același timp și fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai târziu ca Cezar August, instalându-se ca primul împărat.
Campaniile militare ale lui Cezar sunt cunoscute în detaliu prin prisma propriilor sale consemnări: Commentarii de Bello Gallico. Multe detalii ale vieții sale au fost relatate mai târziu de istorici, precum Suetonius, Plutarh și Cassius Dio.

Paul Johann Ludwig von Heyse (n. 15 martie 1830, Berlin – d. 2 aprilie 1914, München) a fost un scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1910. Heyse și-a asigurat un loc bine definit în istoria literaturii datorită contribuției aduse, atât practic cât și teoretic, la evoluția nuvelei. Motivația juriului Nobel: „ca omagiu pentru desăvârșita sa artă, pătrunsă de concepția idealistă, realizată pe parcursul unei lungi și importante, activități ca poet liric, scriitor dramatic, romancier și autor al unor nuvele de renume mondial”.
Natură poetică polivalentă – a ilustrat genul liric, drama, nuvela, romanul – și de o fertilitate prodigioasă – a scris peste 160 de opere – Heyse s-a situat în fruntea scriitorilor münchenezi. Considerat de Gottfried Keller după apariția primului său volum de nuvele (1855), ce conținea piesa L’Anabiata (Sălbatica), drept „cel mai valoros tânăr scriitor german”. Heyse atinge punctul culminant al gloriei sale în 1880. Cel care păstrase cu demnitate integritatea spirituală, luase poziție critică împotriva religiei, a mărginirii aristocrației și suficienței burgheziei germane, cel care combătuse teoria lui Nietzsche despre supraom, cunoaște din plin succesul :conferirea în 1910 a Premiului Nobel pentru literatură încununa o prolifică activitate literară, apreciată și dincolo de granițele Germaniei.

„Trebuie să ne eliberăm de speranţa că marea va fi mereu liniştită. Trebuie să învăţăm să navigăm printre vânturi puternice.” (Aristotel Onassis)
Aristotel Onassis (n. 20 ianuarie 1906, Smyrna – d. 15 martie 1975, Paris) a fost un armator grec celebru pentru relațiile sale cu Maria Callas și Jackie Kennedy, soția fostului președinte american John F. Kennedy, cu care se și căsătorește în 1968.

*****

15 martie 1908 … ⏳️

Are loc premiera ”Rapsodiei spaniole” a compozitorului francez Maurice Ravel, susținută de Orchestre des Concerts Colonne, dirijat de Édouard Colonne, la Théâtre du Châtelet pe 15 martie 1908.
Compusă între 1907 și 1908, Rapsodie espagnole este una dintre primele lucrări majore pentru orchestră ale lui Ravel. Lucrarea se bazează pe moștenirea spaniolă a compozitorului și este una dintre cele câteva compoziții plasate sau reflectând Spania.
Critica a fost în general favorabilă, iar lucrarea a fost preluată în curând la nivel internațional. Henry Wood a oferit premiera britanică în octombrie 1909 iar luna următoare lucrarea a fost prezentată pentru prima dată la New York.

*****

„Inteligenţa e orgolioasă şi rigidă. Ea vrea să se instituie nu numai în stăpân absolut, dar şi în demiurg. Şi greşeşte.”

Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila – d. 15 martie 1940, București) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Vasile Moisescu și George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susținându-l inițial pe Regele Carol al II-lea și apoi Mișcarea legionară.

*****

Pe 15 martie 1876 a apărut, la București, ziarul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L. Caragiale.
Iată ce scria poetul: „Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”. Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (21 aprilie 1881)
*****
IN MEMORIAM … ️
„Nimic esențial nu a fost adăugat artei cinematografice de la D.W. Griffith încoace.”
René Clair (11 noiembrie 1898 – 15 martie 1981), născut ca René-Lucien Chomette, a fost un regizor și scriitor francez. A devenit mai întâi celebru în anii 1920 ca regizor de filme mute în care comedia de cele mai multe ori se amesteca cu fantezia. A continuat apoi să realizeze unele dintre cele mai inovative filme sonore, primele de acest gen din Franța.
Clair continuă să regizeze în străinătate, lucrând în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii mai mult de un deceniu. Se reîntoarce în Franța după al doilea război mondial și continuă să regizeze aceleiași filme caracterizate de eleganță și inteligență, prezentând adesea o vedere nostalgică a stilului de viață francez din anii anteriori. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1960. Cele mai cunoscute filme ale lui Clair sunt Pălărie italiană de paie (1928), Acoperișurile din Paris (1930), Milionul (1931), Libertate (1931), M-am căsătorit cu o vrăjitoare (1942) și 10 negri mititei (1945).
*****
S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 15 MARTIE … ⏳
La 15 martie 2002, Yoko Ono a dezvelit o statuie de bronz de 7 picioare a lui John Lennon, cu vedere spre sala de check-in a aeroportului John Lennon din Liverpool. În 2001, la 21 de ani de la moartea sa, aeroportul a fost redenumit în onoarea lui John Lennon, devenind primul aeroport din Marea Britanie numit după o personalitate.
Noul logo al aeroportului include faimosul autoportret al lui John Lennon și cuvintele „Above Us Only Sky”, preluate din versurile piesei „Imagine” a lui Lennon, una dintre cele mai populare melodii din toate timpurile.
Yoko Ono a spus despre sculptură: „Este genială. Îl surprinde pe John și îl arată în mișcare, în viață, mai degrabă decât stând, ca orice statuie obișnuită.”
*****
IN MEMORIAM …
„Cu siguranță, cel mai mare dintre arhitecții muzicali, un fel de Palladio muzical, cam rigid, dar atât de frumos și atât de sigur.” (Richard Wagner)
La 15 martie 1842, s-a stins din viață la Paris, la vârsta de 81 de ani, Luigi Cherubini, compozitor italian clasic și romantic. Cele mai semnificative compoziții ale sale sunt opere și muzică sacră. Beethoven îl considera pe Cherubini drept cel mai mare dintre contemporanii săi. Operele sale au fost foarte apreciate și interpretate de Rossini. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise, la doar patru metri de prietenul său, Chopin.
*****
S-A ÎNTÂMPLAT CU 50 DE ANI ÎN URMĂ … ⏳
„Într-o bună zi, care s-ar putea să nu vină niciodată, o să-ți cer și eu ceva”, spune Vito Corleone cu o voce răgușită în cel mai de succes film cu gangsteri din toate timpurile, ale cărui propoziții uimitoare și scene de neegalat sunt încorporate în cultura noastră. Cu cincizeci de ani în urmă, pe 14 martie 1972, a avut loc la Loew’s State Theatre din New York City premiera filmului Nașul, după romanul omonim al lui Mario Puzo, în regia lui Francis Ford Coppola, avându-i în rolurile principale principale pe Marlon Brando și Al Pacino.
*****
Pantazi Ghica (n. 15 martie 1831 – d. 17 iulie 1882) – scriitor și critic literar român, cunoscut sub unul din pseudonimele Tapazin, G. Pantazi sau Ghaki, a participat la Revoluția de la 1848 alături de fratele său, Ion Ghica, și ulterior a deținut diverse funcții.
Personaj pitoresc, Pantazi Ghica este o figură a boemei literare româneşti. După studii la Paris, pare-se neterminate, a fost secretarul lui Bălcescu şi trimis de acesta, în timpul revoluţiei, comisar cu propaganda în judeţele Prahova şi Buzău.
La Buzău, ca prefect liberal în 1866, a fost însărcinat să pregătească o vînătoare a prinţului Carol. Cînd domnitorul a dus puşca la ochi ca să tragă într-un urs, animalul a început să joace. Prefectul, temîndu-se de răspundere, se gîndise să folosească un urs ţigănesc, îmblînzit. „Neamţul”, lipsit de umor, s-a supărat că i se strică plăcerea cinegetică şi l-a destituit pe bietul Pantazi. Adevărată sau nu, anecdota se potriveşte firii neconvenţionale a acestuia.
*****
Imaginile au rol pur ILUSTRATIV!