tumblr.com

Furtul celui mai cunoscut tablou din lume, la 21 august 1911, a creat o senzație mediatică ale cărei ecouri răzbat și astăzi dubitativ și straniu-încântător.

Drumurile Giocondei

Ne este cunoscut faptul că, de-a lungul anilor, s-a cheltuit o bogăție de strădanii, cerneală și varii resurse pentru a identifica cine a fost și ce înseamnă zâmbetul ei enigmatic, ce spune ea despre feminitate, ce mister se ascunde in spatele misterului afișat, de ce nu are gene și sprâncene și … câte altele.
În timp ce faima pe care și-o câștigase ca artist îi aducea numeroase comenzi din partea oamenilor importanți ai vremii, o anume comandă îi va consolida reputația și locul în galeria marilor pictori ai lumii: se pare că un nobil toscan, Francesco Del Giocondo, dorind să imortalizeze chipul soției sale, Lisa Gherardini, pentru a sărbători terminarea casei în care locuiau și nașterea celui de-al doilea fiu al cuplului, a apelat la Leonardo da Vinci care a început să lucreze la compoziție în perioada 1503 – 1504. De abea în 2005, identitatea misterioasei femei, al cărei zâmbet enigmatic a generat atâtea legende, a fost stabilită, iar variante referitoare la adevăratul subiect al tabloului mai sunt încă și azi în discuție și larg răspândite.

Leonardo a folosit în loc de clasica pânză, lemn de plop ca suport pentru Mona Lisa.  O alegere care a asigurat traversarea demnă a șase secole. Faima picturii este imensă iar dimensiunile ei mici (77 x 53 cm). O scanare specială a arătat în 2007 că da Vinci a pictat și genele și sprâncenele Giocondei, dar acestea s-au estompat în timp. Tehnica folosită de Leonardo – sfumato – este genială, deoarece nu a lăsat nicio urmă vizibilă de pensulă.

Atunci când a fost invitat în Franța de către Francisc I, în anul 1516, Leonardo a luat tabloul cu el. Acesta a fost cumpărat de către rege și la Revoluția Franceză a fost plasat în Luvru.
Mona Lisa a stârnit pasiuni nebune, manifestate poetic și nu numai, însuși Napoleon a luat-o în dormitorul său, dar apoi a fost readusă la Louvre.

Furtul

Cel mai vestit furt din istoria artei s-a comis la 21 august 1911 când Vincenzo Perugia, un mărunt hoțoman și criminal italian, mutat la Paris în 1908 și angajat la Louvre o perioadă,  s-a dus la galerie îmbrăcat cu o bluză albă pe care o purtau toți angajații de acolo și s-a ascuns până la închidere. Noaptea a scos-o pe Mona Lisa de pe cadrul ei, iar când s-a redeschis galeria, a ieșit discret cu ea sub haină. Șocul a produs o întreagă serie de scenarii cu privire la soarta fabulosului tablou. Se credea că ceea ce s-a întâmplat nu poate fi opera unor profesionști, aceștia fiind conștienți că o asemenea operă nu putea fi valorificată printr-o vânzare.

O variantă vehiculată afirma că nemții ar fi furat pictura, pentru a-i umili pe veșnicii lor inamici, francezii. O alta spunea că dușmanii moderniști ai artei tradiționale trebuie să fie implicați, iar poetul și dramaturgul avangardist Guillaume Apollinaire a fost arestat în septembrie și chestionat timp de o săptămână înainte de a fi eliberat. Pablo Picasso a fost următorul suspect important, dar nu a existat nicio dovadă împotriva lui.

”Oh, My God!”

Abia în noiembrie 1913, sub numele de Leonardo Vincenzo, Perugia a scris unui dealer de artă din Florența, pe nume Alfredo Geri, oferindu-se să aducă tabloul în Italia pentru o recompensă de 500.000 de lire. A călătorit cu trenul la Florența, luând-o pe Mona Lisa într-un bagaj cu fund fals. După ce și-a făcut rezervare la un hotel, care ulterior și-a schimbat cu nerăbdare numele în Hotel La Gioconda, el a dus tabloul la galeria lui Geri. Acesta l-a convins să-l lase pentru examinare expertă, iar poliția l-a arestat pe Perugia în aceeași zi.
Se pare că Perugia a crezut, în mod greșit, că Mona Lisa fusese furată de la Florența de către Napoleon și că el ar fi meritat o recompensă pentru că și-a făcut datoria patriotică întorcând-o în adevărata sa casă din Italia. Asta a spus, cel puțin. Mulți italieni au salutat capodopera, admirând-o o vreme la Galeria Uffizi, unii plângând de bucurie, iar Perugia executând doar o scurtă sentință în închisoare.
Marea pictură a fost redată însă Luvru-lui și a am vazut-o și eu ”atârnând” acolo enigmatic și sigur, sub un perete de sticlă securizată anti glonț.

Gioconda la mine acasă

Nu mă pot priva de plăcerea de a adăuga vizual o dovadaă palpabilă a dragostei familiei mele pentru Mona Lisa. Mai precis a mamei mele, Zinica. Goblenul cusut de ea într-un punct și o tehnică specială ”atârnă” la fel de enigmatic, cred eu, pe unul din pereții casei mele. Grație dragostei și gestului ei.

Citește și May I offer you a Pink Marini?!