PROFESOR ȋn EDIȚIE LIMITATĂ
‘Back to school’ este sintagma prezentă peste tot zilele acestea. Mă mir că nu a apărut și ‘Back to Whatsapp group’, spaţiul inevitabilelor opinii – mai mult sau mai puţin avizate – despre calităţile pe care trebuie să le dovedească un profesor.
Să vedem: unii preferă profesorul indulgent, alţii nici nu concep așa ceva, ȋntrucȃt copilul trebuie să știe de frică, să fie competitiv, să se lupte ȋn fiecare zi să se autodepășească (dar parcă nu e rău să ȋși depășească și colegii…). Profesorul trebuie să știe să explice. Aici nu e prea clar, ȋntrucȃt unii copii sunt pasionaţi de știinţele exacte, alţii de latura umanistă, deci folosesc preponderent doar una dintre emisferele cerebrale, dar profesorul trebuie să explice clar și din prima ambelor categorii, altfel copilul se plictisește (cică). Să nu ţipe, zic unii. Să aibă o voce caldă, plusează alţii. Să nu fie părtinitor, să nu aibă elevi preferaţi, să ȋi iubească pe toţi la fel, ca pe propriul copil. Mda, deci să nu ridice vocea dacă elevul face vreo boacănă, chiar dacă la propriul copil se mai zbȃrlește, că, deh, om e și el, profesorul. Să audă toate ȋntrebările și comentariile copiilor, chiar dacă vorbesc ȋn același timp toti. Dacă se poate, să le și răspundă tuturor ȋn același timp. Să aibă un zȃmbet natural, chiar dacă are o migrenă de nu vede ȋn faţa ochilor. Să nu dea teme multe. Ba nu, să dea cȃt mai mult de lucru acasă, pentru că altfel, copiii au prea mult timp liber și se plictisesc. Să facă multe ședinţe cu părinţii. Ba nu, cȃt mai rar. Ședinţele să fie vectorul spaţial și temporal ȋn care părinţii să ȋși exprime nemulţumirile și frustrările, fără ca el, profesorul, să se uite la ceas cu gȃndul că are de verificat temele copilului cel mic, copilul cel mare nu a ȋnţeles nu știu ce, deci trebuie să ȋi explice și mai are și de corectat vreo două rȃnduri de teste. Ba din contră, să fie expeditiv și să nu permită discuţii prea multe. Să răspundă la telefon imediat ce un părinte nu a ȋnţeles cum se rezolvă tema copilului sau vrea lămuriri privind nota de la test. Să organizeze excursii și tabere. Ba nu, că unii vor două zile la munte, alţii vor trei zile la mare. Să fie jucăuș. Ba nu. Să ghicească starea de spirit a copilului și, eventual, și motivul pentru care este prea exuberant sau depresiv. Să lege șireturi, să șteargă lacrimi să depisteze creioane pierdute, să rezolve antipatii și excluderi din grup, să ȋi ȋnveţe pe copii tot ce nu au apucat să ȋnveţe acasă … deși trebuia. Sau mai bine nu, că apar divergenţe de opinie. Să fie blondă. Sau să se poarte ca o blondă. Ba nu.
Știţi ceva? Vă invit să ne tragem niţel sufletul ȋnainte de a continua.
Deși trăim cea mai liniștită perioadă istorică, avem parte de cea mai agitată perioadă socială. S-au pierdut repere, sunt ignorate valori, valenţe, abilităţi. Sunt proiectate asiduu non-valori, concepte periculoase, asocieri dubioase, cutume răsărite din te miri ce gȃnd ilogic, dar bine plasat pe piaţă de tehnicile moderne de marketing. Copiii și adolescenţii sunt debusolaţi. Mulţi adulţi bine pregătiţi din punct de vedere profesional se simt daţi de-o parte, inutili și ȋnvechiţi și fie renunţă, fie se retrag ȋn bula normalităţii și a bunului simţ. Aici ȋncepe ȋnsă bullying-ul și mobbing-ul. Cei mai vocali nu suportă să fie refuzaţi sau ignoraţi. Este o atmosferă ȋntȃlnită ȋn multe colective, nu doar de elevi.
Școala romȃnească a fost mult timp divizată, iar astăzi este o corabie căreia i-a fost demontată subtil busola. Profesorii se ocupă și de navigaţie, și de ȋntreţinere, și de reparaţii, și de supravieţuire. Evident că puntea se clatină – după cum bate vȃntul. Personajele nelipsite de pe ecranele TV sau din social media nu organizează, susţin și revigorează școala, deși se prefac de decenii că lucrează doar pentru și ȋn interesul elevilor. Au reușit doar să o ermetizeze ca pe o fosilă. Inovaţiile, atitudinea relaxată, programele potrivite vremurile pe care le trăim rar și cu greu ȋși găsesc calea dincolo de ceaslovul prăfuit al unui sistem demult depășit, incapabil să observe că viitorul a ȋnceput deja.
Nu ai cum să treci prin școli și cancelarii fără să observi și uscăturile. Nu sunt puţine. Dincolo de orice și oricine sunt ȋnsă profesorii cu har, cu eleganţă pedagogică, caracterizaţi de curiozitatea inovării și modernizării. Sunt cei despre care copiii povestesc cu drag și la ieșirea din clasă, și peste ani. Nu există cancelarie perfectă ȋn niciun sistem. Vă invit să urmăriţi două seriale care tratează problemele ȋnvăţămȃntului actual: ‘Șefa de catedră’ (‘The Chair’, ȋn original) și ‘Rita’. ‘Șefa de catedră’ este o tragicomedie care prezintă eforturile dr. Ji-Yoon Kim de a conduce și păstra catedra de limba engleză a unei prestigioase universităţi. Se lovește de mentalităţi, frustrări, provocări profesionale și personale. Este clar că principala problemă a universităţii este lipsa programelor variate. Parca ne regasim putin, nu? Nu este ușor nici să le implementeze, nici să le susţină. Rita, personajul principal din seria cu același nume, este profesoară ȋntr-o școală publică daneză Este plină de idei, este iubită de copii, uneori invidiată de colegi, este tipul pedagogului modern, care este la curent cu tot ce se petrece ȋn școală și dincolo de zidurile ei, ȋși ȋnţelege elevii și caută soluţii pentru a-i ajuta. Poate stilul de viaţă este prea permisiv pentru societatea noastră. Dar ne referim acum doar la imaginea școlii. Ambele profesoare – și șefa de catedră, și Rita – sunt speciale ȋn instituţiile lor, au familii, au copii. Iar copiii lor se confruntă cu aceleași probleme ca oricare alţii: fetiţa profesorului universitar a fost adoptată și face faţă cu greu șocului cultural, copiii Ritei ȋntȃmpină problemele la modă azi (respingerea de către grup, incertitudinea sexuală, egocentrismul etc). Preocupată și pasionată de activitatea didactică, Rita nu observă detalii importante din viaţa copiilor ei. Profesorii romȃni ȋntȃmpină aceleași dificultăţi: preocupaţi permanent să găsească soluţii, asaltaţi de prea multe sarcini, marcaţi de atmosfera din jur, pun de multe ori familia și copiii pe locul doi. Sau trei. Sau … Războiul părinţi-profesori se regăsește și ȋn ‘Rita’: copiii se plȃng acasă de atitudinea profesorului, părintele roagă/ solicită directorului să rezolve ‘conflictul’. Uneori, situaţia escaladează. Alteori, graţie unei bune comunicări ȋntre școală și familie, lucrurile se rezolvă și atmosfera redevine plăcută. Ceea ce ȋși doresc toţi copiii prezenţi ȋn cele două seriale este o relaţie cȃt mai apropiată cu … bunicii. Da, nu cu prietenii, nu cu colegii. Nevoia de a aparţine unei familii, de a se regăsi, de a avea contact cu alte generaţii cu amintiri, povești, sfaturi, soluţii ȋnţelepte este uriașă. Adolescenţii nostri au nevoie de o familie cȃt mai funcţională. Chiar dacă par adȃnciţi ȋn lumea lor virtuală, pierduţi in concepte pe care generaţia noastră nu le ȋnţelege, dezinteresaţi de ce se ȋntȃmplă ȋn jurul lor. De fapt, copiii noștri sunt debusolaţi și au nevoie de adulţi echilibraţi care să le ofere sprijin atunci cȃnd se ȋmpiedică și să le lase moștenire o lume normală, bazată pe legături și tradiţii firești.
Nu mi-am propus să fac o cronică a celor două seriale, dar le recomand. În definitiv, anul școlar abia ȋncepe, deci avem timp cu toţii să urmărim și să facem comparaţii. Ar fi cu siguranţă eficient pentru toată lumea – elevi, părinţi, profesori – dacă am pleca la drum echipaţi cu ȋnţelepciune și am aprecia eforturile profesorilor pasionaţi. Nu de alta, dar sunt ȋn ediţie limitată, ca tot ce este de valoare.
– Copiii petrec prea mult timp ȋn afara familiei (la școală, apoi la afterschool), așa ȋncȃt nu mai au cȃnd să experimenteze activităţi ȋmpreună cu părinţii și bunicii. Evident că multe familii nu au altă variantă. Dar, atunci cȃnd profesorul atrage atenţia asupra unor aspecte, nu avem de ce să ȋl considerăm inamic. Ar fi mai ȋnţelept să urmărim comportamentul copilului. Să nu uităm că mulţi copii se comportă diferit acasă și ȋn grupul de prieteni/ la școală.
– Accesul copiilor la ecrane (telefon, laptop, PC, TV) crește constant, așa cum cresc și cazurile de agresivitate ȋn rȃndul celor mici. Nu trebuie să trecem cu vederea cuvintele nepotrivite, tonul răstit ȋn relaţiile cu colegii, pumnul ȋndesat pe furiș colegei pe care o invidiază. Pe de altă parte, copilul-ţintă nu trebuie ȋncurajat să accepte (pentru că ‘sunt doar glume, voi vă certaţi, voi vă ȋmpăcaţi’). Părinţii trebuie să ia legătura cu școala și să insiste ca această atmosferă să ȋnceteze rapid și definitiv. Este nevoie din nou de ȋnţelepciune.
– Nu toţi profesorii găsesc calea perfectă pentru a ajunge la copii. Acest lucru nu trebuie ȋnsă discutat ȋn faţa celor mici. Respectul pe care ȋl arată părinţii faţă de profesori va fi preluat și de copii. Dacă familia nu ţine cont de acest aspect, elevul va prelua ceea ce vede ȋn familie. Și, nu de puţine ori, ȋși va divulga exemplul: ‘mama/ tata a zis așa’. Atunci cȃnd lucrurile nu par ȋn regulă, familia are căi legale (civilizate) de a sesiza problema. Pentru copil, oricȃt de mic ar fi, este o lecţie socială importantă.
– Atenţie la schimbările de comportament ale copiilor! Nu sunt simple mofturi, ci pot ascunde tendinţe depresive greu de rezolvat mai tȃrziu. Copilul care se retrage ȋn camera lui cu telefonul sau tableta, care nu ȋși privește interlocutorul ȋn ochi, se leagănă pe scaun, se bȃlbȃie brusc, se auto-rănește sau dezvoltă dureri de stomac, cap, insomnii etc, somatizează emoţiile negative și are nevoie de ajutor. Evident că ar trebui observat de psihologul școlar, dar nu toate școlile au. Familia are obligaţia să ȋl observe și să nu treacă cu vederea manifestări de timiditate exagerată, agresivitate etc.
– Copiii trebuie să ȋnveţe diferenţa dintre familie și echipă. E la modă să vorbim despre ‘familia de la școala’ sau ‘familia de la birou’. Familia este formată din
părinţi-bunici și o găsim doar ACASĂ. Un alt concept pe care copiii de azi nu ȋl gustă suficient, petrecȃnd prea mult timp ȋn alte locaţii. Acasă ȋi așteaptă și educă familia, acasă este locul unde pot fi răsfăţaţi, unde ȋnvaţă cum să se comporte ȋn echipă. La școală, colegii formează o echipă și trebuie să ȋnveţe să respecte regulile care o fac să funcţioneze, să lucreze eficient și fără orgolii inutile la un proiect de al cărui rezultat să se bucure toţi.
Sigur că ȋnţelepciunea trebuie să vină și de la catedră și nu se rezumă la cȃteva sfaturi. Cu siguranţă, cei mai mulţi vom găsi echilibrul atȃt de necesar noului an școlar, care poate fi o călătorie interesantă la finalul căreia, copiii să fi cȃștigat nu doar informaţia livrată la clasă, dar și pasiuni vii, aptitudini noi și, mai ales, abilităţi sociale ȋnsușite atȃt din familie, cȃt și de la dascălii lor. Cu ȋnţelepciune, deci, să pornim!
