nu poți explica o privire
promisiunile au și ele dată
de expirare
cea din clipa rostirii spui
te-am regăsit
și absența din jurul cetății
sapă șanțuri de apărare le umple
cu laptele stors din pietre.
 
un stomac plin cu pietre
gura plină cu bolovani
pentru ca totul să se întâmple din nou
pentru prima oară.

vremuri prăduite  
de poezie pietre
pietre scrâșnite sub pasul ecoului absent
timbre poștale lipite pe fruntea ‘necaților
e liber la trecere
prin vămile rotitoare.

doar prima silabă a unui
viitor întors în ferment se ia
 cu mine la-ntrecere.

foto tumblr.com

Citește și îmbunătățire