Vorbim în fiecare zi despre orgolii și oameni orgolioși, fără să ne gândim că distanța dintre teorie și practică este atât de minusculă, încât se vede cu ochiul liber. Pentru că orgoliul nu-l poți ascunde, așa cum pansezi o rană sau o zgârietură care supurează. Orgoliul se vede pe față, răzbate prin pori, orgoliul urâțește și ridează. Atunci când e nejustificat sau exagerat, desigur, nu orgoliul de neam sau de profesie, orgoliul acela pe care, după ani de performanță, îl simte orice om devotat și pe care ne clădim stima de sine, spre a ne câștiga un loc (binemeritat) în societate.
Orgoliul ca stimulent e pozitiv, el susține încrederea în forțele proprii și acționează ca un catalizator al energiilor creatoare. Orgoliul ca exacerbare a imaginii de sine este o catastrofă. Ne-o spune întreaga mitologie, care a inventat și un termen pentru el – hybris-ul – , tradus în limba greacă prin ”obrăznicie”, ”îngâmfare” și o pedeapsă, întotdeauna finalizată cu (de)căderea protagonistului. Întreaga literatură a lumii abundă în cazuri de hybris pe care destinul uman le ”rezolvă” printr-un tragic deznodământ.

Ce spun specialiștii (pe înțelesul tuturor)

Sigmund Freud: Freud a abordat orgoliul în contextul structurii mintale umane, considerând că există două tipuri de orgoliu – „orgoliul eu” și „orgoliul obiectului”. „Orgoliul eu” se referă la sentimentul de valoare și respect de sine pe care o persoană îl dobândește prin realizările personale și autopercepție. „Orgoliul obiectului” se referă la sentimentul de mândrie și satisfacție pe care îl obținem atunci când cei din jurul nostru (obiectele noastre de afecțiune) ne admiră și ne apreciază.

Erich Fromm: Fromm a analizat orgoliul în contextul dezvoltării personalității umane. El credea că există două tipuri de orgoliu: „orgoliul progresiv” și „orgoliul reactiv”. Orgoliul progresiv derivă din realizările individuale și contribuie la dezvoltarea personalității și a sinelui autentic. Orgoliul reactiv, pe de altă parte, se bazează pe comparație socială și pe dorința de a fi mai bun decât ceilalți, adesea ascunzând sentimente de inferioritate.

Alfred Adler: Adler a dezvoltat teoria „complexului de inferioritate” și a considerat că orgoliul poate să apară ca o încercare de a compensa sentimentul de inferioritate. El argumenta că oamenii încearcă să-și îmbunătățească imaginea de sine și să obțină aprobarea celor din jur pentru a se simți valoroși și importanți.

Friedrich Nietzsche: Nietzsche a avut o perspectivă provocatoare asupra orgoliului. El a promovat conceptul de „supraom” (Übermensch), care se caracterizează prin stăpânirea de sine și transcendența limitelor umane. Orgoliul, pentru Nietzsche, era asociat cu afirmarea de sine și cu încrederea în propria valoare.

Jean-Jacques Rousseau: Rousseau a analizat orgoliul în contextul societății și al civilizației. El a considerat că orgoliul excesiv poate fi rezultatul influențelor negative ale societății, care ne fac să ne comparăm continuu cu ceilalți și să ne dorim mai mult decât avem.

Martin Heidegger: Heidegger a explorat conceptul de „existență autentică”, subliniind importanța de a ne confrunta cu propria noastră mortalitate și de a trăi în prezent într-un mod autentic. Pentru el, orgoliul înseamnă adesea evitarea acestor aspecte fundamentale ale existenței umane.

Photo: Adrian Higgins (pinterest.com)

Ce am învățat din proprie experiență (și a durut)

Am notat câteva idei, cu gândul că orice formă de cunoaștere autentică se naște din experiență.
1. Se nasc în copilărie, când, la o vorbă aruncată greșit, te trezești cu sentimentul că ești mai bun decât ceilalți sau mai rău decât oricare din cercul tău. S-a creat deja distanța care perturbă imaginea omului ca egal cu semenii săi, iar germenele ei va prinde rădăcini stabile în solurile mișcătoare ale psihicului infantil.
2. În adolescență, se adaugă componenta etico-morală, care vine și spune că dacă ești mai bun/mai slab decât alții, trebuie să te comporți ca atare: apar complexele de superioritate sau de inferioritate, privitul „de deasupra” sau retragerea în afara colectivității.
3. La maturitate, intervine conștiința, deja formată în sensul acestei concepții și a atitudinii față de oameni. Se formează acum o adevărată cultură a orgoliului, iar atitudinea devine mimetism, oglindire fidelă a acestei construcții pe care ai construit-o, întreținut-o și perfecționat-o în timp, și, mai ales, căreia i-ai rămas fidel. În timp, a crescut și orgoliul și s-a diversificat, începând să ia locul reprezentărilor autentice, iar această caracatiță se înstăpânește cu fiecare situație în care te vezi deasupra sau, după caz, inferior unui alt individ. Procesul e logic, calea e deja bătătorită.
4. Poate că una din cele mai dificile provocări existențiale este lupta cu orgoliul. Oamenii se tem să conștientizeze capcana în care zbat și să conceapă că există și alte căi. Orgoliul se agață, precum buruiana cea rea, de toate dispozițiile naturale din ființa umană și le înăbușă, cu o obstinație imuabilă, obstrucționând bunătatea, candoarea, libertatea spiritului, frumosul, adică tot ceea ce înseamnă Iubire. Efectele se produc în timp, iar cangrena sufletească ajunge să distrugă eșafodajul trupesc, până la ofilire.
5. Orgoliul este incompatibil cu viața, în sens emoțional, afectiv, spiritual, social.
Părerea mea.

Și alte păreri avizate

„Orgoliul este beţia puterii care te face să-ţi pierzi capul..().Orgoliul se află în noi ca o forţă a răului.” – Victor Hugo

„Orgoliul își are rădăcinile în slăbiciunea sufletului; iubirea de sine este mama sa.” – Marcus Aurelius

„Orgoliul face pe oameni să pară mari doar în ochii lor proprii.” – Seneca

„Orgoliul este o mască cu care ne ascundem propria noastră slăbiciune.” – Paulo Coelho

„Cel mai mare orgoliu al meu este că nu am niciun orgoliu.” – Diogenes din Sinope

„Cine se crede mai bun decât este, nu poate deveni mai bun decât este.” – Socrate

„Orgoliul este minciuna de sine, falsele iluzii ale propriei valori.” – John C. Maxwell

„Nu este nimic mai scump decât orgoliul aroganței.” – Friedrich Nietzsche

„Orgoliul nu are prieteni, decât ale celor care se tem să-l piardă.” – Baltasar Gracián

„Orgoliul îi convinge pe oameni să creadă că sunt mai buni decât alții, în timp ce modestia îi face să creadă că sunt mai buni decât erau.” – Henry Wadsworth Longfellow

„Orgoliul îl avem pentru a ne proteja de adevărurile pe care nu vrem să le recunoaștem în noi înșine.” – Alice Duer Miller

„Orgoliul este o sabie cu două tăișuri: te poate face să arăți mai presus de oameni, dar poate să te și rănească în cele mai adânci feluri.” – Ayn Rand

„Când orgoliul iese din control, curajul își pierde direcția.” – John Wooden

„Și vă asigur, domnule, că nu vorbesc așa din orgoliu. De altfel, dacă m-ați cunoaște, ați ști că nu dau doi bani pe orgoliu. Natura mare și minunată pe care am iubit-o mereu nu m-a învățat asta. Un cal de rasă nu e orgolios, își trăiește frumusețea. Mersul leoaicei e natura ei, nu orgoliul ei. Mie, orgolioșii mi se par niște cerșetori. Când nu-și aruncă singuri un os, cerșesc ceva ce, cred ei, li se cuvine. Nu-i vorba că le și merge. Căci numai inteligența și bunul-simț sunt limitate. Prostia și ipocrizia n-au limite. Deci nu te poți apăra de ele. În fine, astea le știți dumneavoastră la fel de bine ca mine.” – „Scrisoare din partea unei necunoscute” (III) de Octavian Paler 

Recomandări de lectură (sigur v-a incitat prezentarea noastră:)

„Mândrie și prejudecată” de Jane Austen. Această operă clasică a literaturii explorează tema orgoliului și prejudecății în relații, punând în contrast personaje cu diferite grade de mândrie și modestie.

„Orgoliu și sclavie” de Henrik Ibsen. Acestă piesă de teatru abordează tema orgoliului în contextul convențiilor sociale și al relațiilor de putere dintre personaje.

„Orgoliul și prejudecata”.  Rollo May este un cunoscut psiholog umanist, care explorează în această carte complexitatea orgoliului și cum acesta poate influența comportamentul uman.

„Orgoliul: De ce mai suntem mândri de noi înșine și de-a dreptul fericiti pentru asta” de Jessica Tracy,  carte care analizează științific fenomenul orgoliului și îi examinează rolul în dezvoltarea umană.

„Pe culmile disperării” de Emil Cioran  oferă o perspectivă profundă și introspectivă asupra orgoliului și disperării umane.

„Orgoliul: Povestea unei trăsături universale” de Michael Eigen  explorează orgoliul în contextul psihologiei analitice și al dezvoltării personale.

„Dincolo de bine și de rău” de Friedrich Nietzsche abordează orgoliul în diversele sale forme și în legătură cu conceptele de moralitate și valorile umane.

„Orgoliu și Slăbiciune” de Christopher Lasch, lucrare ce examinează modul în care orgoliul și dependența emoțională influențează relațiile interpersonale și dezvoltarea personală.

De ziua de naștere a lui Freud, un omagiu