de ți-ai atins vreodat’ urechea de val

şi trează clipa-n beție

făcut-a din trecut

scurtcircuit cu ce va să vie,

atunci,

în biserici de spumă, vreun cantor,

scafandru cu ochelari de uimiri

întorşi către sine,

va fi desluşit cântul înecatelor violine

în cele adâncuri albite de dor.

şi-aşa, dragostea s-ar zidi ocean la-ndemână,

pe care noi, copilandrii

înfloriţi din istoviri extrauterine

de stele,

să plutim în derivă

mirându-ne când izbim fragil frunțile

de cerul de care-n revers,

se bulucesc să-şi lipească

urechea leandrii.

foto arhiva personală

Citeşte şi o himalaye de sare