tinerețea se irosește pe tineri
poate ți-aș da dreptate Bernard
în seara când dreptul la tristețe va deveni obligație
printr-o lege fulger a foamei
cu miez de umbră
acest crescendo al timpului mai presus
de orice simțire
lotus al rațiunii sinonim izgonit
de lebăda hamsa în somnul apelor perspicace
privește
tardiv mierea-nflorește
foto sursa
a fost de-ajuns o criză de fascinație ca un frison de țambal
și dâra lăsată de pași – răscolitor pretext al unui sărut lipsit de imaginație
(ah, sărut urma pașilor tăi!)
zdrențele zidurilor pe unde a trecut umbra ta și piramida
din care a dispărut faraonul… Citește și ea…
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.