plinirea vremii

până la plinirea vremii

Mihail Medrea

nici măcar sărbătorile nu mai sunt ce au fost odată
se săturase de colinde
zumzăiau toată ziua bună ziua la radio la tembelizor pe stradă
în magazine în autobuze nu mai intra nici la veceul public
de frică să nu dea şi acolo de urlătorii tuciurii
nu mai suporta mulţimea aglomeraţia febra cumpărăturilor moş crăciunii albaştri
şi crăciuniţele despuiate nici în casă nu suporta
să rămână mai mult de două zile parcă stăteau să cadă zidurile pe el
de-abia aştepta să treacă sărbătorile de iarnă
nu-l mai căuta nimeni decât din greşeală până mai an telefona câte un vecin sau
o fostă cunoştinţă răspundea monosilabic şi punea receptorul în furcă dacă suna cineva la uşă
încremenea ascultând atent ce se întâmpla
pe casa scărilor numai dacă inopinatul era insistent privea fugitiv pe vizor nu-i
deschidea decât poştaşului care îi aducea pensia
nu mai aştepta pe altcineva rude nu mai avea în ţară de ceilalţi
se înstrăinase nimeni nu avea răbdare să-l asculte
până şi părintele i-a spus exasperat că spovedania e cu totul altceva
decât o polemică nu îngăduia să fie întrerupt lua foc
atunci când era contrazis de vreo câteva ori
era cât pe-aci să se certe cu părintele în biserică era un preot tânăr venit
de curând de pe undeva de la ţară după ce s-a prăpădit părintele Costea cum adică
să primească lecţii de la un mucos ar fi trebuit
să-şi caute un duhovnic la o mânăstire
nu mai avea răbdarea să aştepte ore în şir până să-i vină rândul
i se părea aiurea să stea la coadă la spovedanie
precum stătuse înainte la coadă la carne sau lapte
cineva i-a spus să meargă la cabinetul unui psiholog din apropiere
i-a sărit ţandăra celălalt de-abia l-a calmat iartă-mă nu am vrut
să spun că eşti nebundar asta gândeşti de ce te superi pentru că eşti insolent
încă o dată te rog să mă ierţi
ideea este că la psiholog plăteşti şi ăla e obligat să te asculte
l-a înjurat de mamă pe interlocutor şi-au întors spatele
trecea pe trotuarul celălalt când îl vedea pe stradă s-a interesat totuşi
costa o grămadă de bani o şedinţă la psihanalist
şi-a adus aminte de ciobanii din vechime stăteau luni de-a rândul cu oile la munte
ăia se spovedeau vreunui brad bătrân de zile
ştia el în parc un brad semeţ
pe-acolo trecea prea multă lume a găsit un stejar noduros
în pădurea de pe deal
era anevoie de ajuns acolo în cursul săptămânii pe înserat
nu mai era ţipenie de om în pădure nu-i era frică nu-i mai era frică
decât de beznele din el
îngenunchea dinaintea stejarului îşi făcea trei cruci mari
şi-şi descărca tot amarul
s-a întâmplat de l-au apucat zorile şi încă ar mai fi avut ce să-i destăinuie
şi mai bătrânului stejar îl răzbise umezeala îi înţepenise spatele
nu-şi mai simţea picioarele
s-a prăbuşit l-au găsit pe la amiază nişte excursionişti
ţiganii îi furaseră banii ceasul pantofii l-au lăsat doar în izmene
purta izmene până în toiul verii
îi era frig mai tot timpul de-abia în iulie şi august ce i se mai înviora sângele
a făcut de câteva ori insolaţie de-atunci purta şi pălărie de paie
şi o umbrelă roşie de damă ce fusese a soţiei
la spital n-a rezistat mai mult de o săptămână
nu-l deranja purtarea indolenă a surorilor medicale şi a infirmierelor
nici măcar nu-i trecuse prin minte să le dea nişte bani sau cadouri
ţiganii îl jupuiseră
oricum mai erau două săptămâni până la pensie
în spital l-au scos din sărite vânzoleala trăncăneala mitocănia
nu suporta să fie tutuit
avusese mereu funcţii de răspundere se obişnuise să comande
ştiuse să se impună asta a fost demult într-o altă viaţă parcă
a plecat din spital s-a dus acasă când să descuie cu cheile de rezervă
recuperate din ascunzătoare a constatat cu stupoare
că broasca fusese forţată
hoţii au ales doar obiectele de valoare şi-a schimbat pijamaua de spital
cu un rând de haine luate la întâmplare din dulapul răvăşit
s-a închinat la icoana afumată de vreme
hoţii au ignorat-o nu era din cele falnice legate în argint
nici din cele pictate pe sticlă
a ieşit din casă s-a dus la cimitir
a pus lumină la mormintele soţiei şi părinţilor
le-a şoptit câte un Tatăl nostru
l-au găsit în zori la poarta mânăstirii părintele stareţ era plecat
nu ştiau ce şi cum
l-au dus la trapeză l-au omenit nu răspundea la întrebări
nu părea că mai înţelege ceva
s-a ridicat de la masă şi-a făcut cruce a trecut în biserică
a căzut în faţa icoanei făcătoare de minuni
a rămas acolo două zile şi trei nopţi nu îndrăzneau să-l tulbure
părea transfigurat
stareţul l-a privit îndelung a cerut obştei să aştepte hotărârea Preacuratei
au trecut anii s-au schimbat între timp doi stareţi
fratele Gheorghe a făcut ascultare la bibliotecă îşi urma canonul tăcerii
toţi ceilalţi călugări de dinaintea lui au trecut la cele veşnice
numai lui încă nu-i era îngăduită dezlegarea până într-o dimineaţă când
nu l-au mai aflat ieşise din biserică la încheierea miezonopticiiun frate l-a văzut intrând în bibliotecă
i-au dat pace
de-abia a treia zi starețul a intrat să vadă ce e cu el
ce să fie citea la Psaltire
starețul s-a retras cu mare grijă
a dat poruncă să nu-l tulbure nimeni pe bătrânul călugăr
și să se roage întreaga obște pentru împlinirea stăruinței acestuia
până când a întrebat un novice
până la plinirea vrerii Celui Preaînalt