Mihail Medrea

mai bine mai târziu

stătea mică şi neajutorată rezemată de caloriferul din bucătărie goală puşcă
ţinea în cea dreaptă păhărelul cu rachiu cu stânga se încleştase de ţigară ca de paiul salvator
plângea încetişor sorbind din rachiu afară ploua mărunt
picurii de ploaie ţăcăneau în tabla pervazului o melodie obsedantă
îi era atât de dragă încât cuvintele ar fi fost o constrângere
s-a apropiat cu duioşie de ea a dat să o îmbrăţişeze ea s-a cuibărit în braţele lui
el a sărit ca ars uitase ca de moarte de ţigara din cea stângă a ei înjura ca din gură de şarpe
ea zâmbi a râde ai făcut-o intenţionat ea râdea în hohote
facu-ţi şi dregu-ţi de prefăcută mai şi râzi ca proasta-n dânsa şi dă-i şi râzi el se opri nedumerit

nu era urmă de răutate în privirea ei o veselie senină şi caldă

iarăşi se înduioşă nu vru să-şi dea pe faţă slăbiciunea îi râdea mustaţa
ea se înălţă pe vârfuri şi-l muşcă pătimaş de răsfrânta buză inferioară el îi prinse delicat
cu dinţii limbuţa cea obraznică ea se cambră luându-l în piept
o săruta pe gât pe ochi îi răvăşea părul îi răvăşise viaţa cu felul ei capricios de a fi
şi-i era atât de dragă încât ar fi ar fi nici nu ştia ce să mai spună că ar face de dragul ei

dragul meu animăluţ suspină ea abandonându-i-se

cât de bine îl simţea fiecare pe celălalt asta era acasa lor
din păcate nu puteau sta tot timpul în casă nu aveau locuinţa lor
ea stătea în gazdă el stătea cu părinţii
a doua zi după obişnuitele ei reproşuri de ce n-ai şi tu casa ta cât de mică
o cămăruţă acolo să putem fi doar noi doi şi să nu ne mai pese de nimeni şi de nimic
ca de obicei el i-a cerut să aibă răbdare împreună vor învinge toate greutăţile
m-am săturat de textele tale nu mai suport nu te mai suport de ce nu faci nimic de ce nu te zbaţi
nu te lasă ai tăi nu-i aşa ştiu eu că nu mă vor ştii ce alege o dată pentru totdeauna ori eu ori ei degeaba a încercat s-o îmbuneze l-a trimis la origini cu bunele lui intenţii cu tot
să nu mă înjuri de mamă să nu mă mai înjuri niciodată că-ţi rup gura
‘zgura mă-tii o faci intenţionat aşa-i aşa-i ‘tu-ţi grija mă-tii jap jap o pereche de palme
jup jup altă pereche ceva mai plăpândă însă dată cu obidă
erau chit şi-au întors spatele şi nu s-au mai văzut două săptămâni

s-au întâlnit ca din întâmplare ştia pe unde vine el de obicei de la lucru

i-a tăiat calea prefăcându-se că nu-l observă
era singură de o săptămână gazda ei era plecată la ţară la părinţi
s-au bucurat unul de celălalt cu sete cu frenezie cu duioşie cu voluptate

nicăieri nu e mai bine ca acasă a spus ea zâmbindu-i poznaş

mai bine mai târziu decât ea l-a îmbrăţişat felin murmurându-i decât mult prea târziu
niciodată nu e prea târziu niciodată să nu-mi mai spui niciodată
dragul meu odată şi-odată trebuia să ne întâlnim ce minune
că eşti ce-ntâmplare să-ţi fiu pe aproape
către seară a doua seară au ieşit la o plimbare mai vrei să te însori cu mine oricând
nu aşa ci pentru totdeauna el a rămas pe gânduri
ştii ce gazda mea vrea să se mărite şi are de gând să ne închirieze apartamentul
nu o să ne jupoaie a rămas fără grai ea l-a îmbrăţişat important e să fim împreună
altceva nu mai contează nici măcar greutăţile a întrebat el neîncrezător
nici măcar neîncrederea ta în mine o să ţi-o spulber cu un sărut nu se face primăvară
a murmurat el s-a făcut târziu a oftat ea vrei să ne întoarcem acasă
ea s-a luminat ştiu că nu te referi la ci la şi mai vreau să ştii că ştiu cum să te fac
să nu regreţi nicicând alegerea aşa să fie cum tot nu mă crezi
cum ştii matale să le faci şi să le desfaci bobocule
mai rar cineva

foto sursa

Citește și Ăsta e pur și simplu un truism