la târgul de valuri
se încrețeşte de vânt pielea apei
cum buzele-ți
de iubire
mă târăști în cetatea lichidă
tot astfel
zmeul după el coada
e-acolo un negustor lunecos ca un peşte cu barbă
şi două lebede surdo-mute
vând nevrute și vrute
dintre plăpândele vechituri
verile au un luciu de cotieră
pe care s-au sprijinit trupurile
fotografii cu bărbați și femei de pe alte planete
e târg de valuri
și sufăr de-aceeași orbire
se încrețeşte de vânt pielea apei
cum buzele de iubire
(în volumul „floare carnivoră, speranța”)
foto arhiva personală
***
e complet goală pe dedesubt
ochiul dimineții nu minte
marea o sfredeleşte şi notează febril
totul:
acum s-a trezit, apoi baia cu săruri şi restul
de tabieturi
urmează copiii din lut ritmic
lacrimi subțiri
geamanduri cu burți mulțumite
şi cutia cu jucării răsturnate… Citește și e complet goală pe dedesubt
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
