Sunt oameni pe care, chiar dacă te-au încântat cândva în anii tineri, îi dai nedrept uitării, ca și când ar trebui să mai golești din când în când ceva din rezervorul exaltării pentru a face loc. Injustiția asta, însă, se corijează pentru că memoria încântării seamănă cărbunelui nestins care așteaptă doar o suflare ușoară, și atunci totul revine, se aruncă asupra ta ca un câine care, părăsit un timp, tresaltă când te vede din nou. Și tu la fel.

(Nu) este un mister.

24 octombrie 1995 – Bob Seger & Silver Bullet Band lansează albumul cu numărul nouă – „It’s A Mystery”.

Aceasta e a doua piesă de pe album, cea care mi-a plăcut cel mai mult:

Mă folosesc de pretextul datei pentru a sufla puțin în pâlpâirea amintirii, cu toate că Bob Seger, acum în vârstă de 75 de ani, continuă să ardă bine pe scenă și în inimile celor care îi sunt cutie de rezonanță. Cariera sa se întinde pe ȘASE decade!

Acest cântăreț, compozitor și muzician american are rădăcinile adânc înfipte în rock, o voce ușor aspră – ca dată pe răzătoare (partea fină), dar perfectă pentru ritmul, mesajul transmis și chiar aspectul său fizic.

Old Time Rock  n Roll

Furnicături?! Bâțâieli?!

Old Time Rock and Roll” e melodia scrisă de George Jackson și Thomas E. Jones III și înregistrată de Bob Seger pentru albumul său Stranger in Town. A fost lansată ca single în 1979 și aruncată sentimental, ca dulce, superbă privire asupra muzicii din epoca rock n roll original. Piesa a câștigat o popularitate reînnoită după ce a fost prezentată în filmul Risky Business.
Old Time Rock and Roll” a fost numit în anul 2001 unul din cântecele secolului. După calculele mele, a trecut dintr-un secol în altul!

Old Time Rock  n Roll – Bob Seger în secolul 21!

Continuarea este la voi…