întâlnire
nimic nu te poate obosi mai mult decât să încerci
să păstrezi un semn pe nisip, şi totuşi
undeva între miercuri şi marți l-am întâlnit pe Elytis, da, Odisseas
pe o plajă în Creta
purta o poezie de-argint pe umerii lui greceşti
(dar de la zei să-l poarte în eventualitatea că ar întâlni o femeie volatilă din viitor)
tălpile desculțe-i erau şi sângerau cuvinte albite:
„nu are călcâie – perfecțiunea” am citit uluită
era al naibii de sincer
în clipa aceea i-am atins mantia şi m-am făcut nevăzută
nimic nu te poate obosi mai mult decât să încerci
să păstrezi un semn pe nisip
dar atunci, unde?
foto sursa arhiva personală
galop sculptat în caii memoriei
amintirea ei o spinare călare
pe val
ascute cuțitele, mare
vrem seara asta felii subțiri
ca uitarea
sub limbă de pus
cuțitele marea-şi ascute
şi taie orizontul în zemuri groase cât
o privire poate cuprinde
cât acustica poate-ndura… Citește și valuri
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.