valuri
galop sculptat în caii memoriei
amintirea ei o spinare călare
pe val
ascute cuțitele, mare
vrem seara asta felii subțiri
ca uitarea
sub limbă de pus
cuțitele marea-şi ascute
şi taie orizontul în zemuri groase cât
o privire poate cuprinde
cât acustica poate-ndura
apa căreia-n somn perna i s-a pus peste față
nu curge
inundă
foto sursa
a fost o zi de pomină
toți copacii au luat-o la goană cu gurile pline de pământ
cu femeile lor – piepteni înfipți
în ceafă
aerul picura uluit imperfectul
prin păsări subpământene
pădurea însă
pădurea a rămas locului… Citește și a fost o zi de pomină
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
