”Un actor grăbit”, ”Nicio stea”, ”Focul”, ”Cartierul cântă rock”, ”Mai frumoasă”, sunt melodii pentru care timpul nu se va opri în loc, așa cum s-a întâmplat, în 9 martie 2006, cu Laura Stoica – un cer de pasiune brăzdat brusc de bubuitul ceasului rău care își găsise să sune taman atunci, când albastrul se limpezise și o dragoste nouă venea cu un copil cadou.
Laura Stoica (n. 10 octombrie 1967 – d. 9 martie 2006)
Povestea de viață i-a fost asemeni melodiilor cântate. Aprinsă, năvalnică. Și oprită atunci când îți dorești cel mai mult să continue.
Ea, Laura, o emblemă strălucitoare pusă pe muzica rock, o voce care nici măcar nu avea nevoie de un chip, dar așa, cu chipul și personalitatea ei, o prezență dogoritoare care umplea nu numai scena, ci și visele celor care o ascultau…
Departe de speculații care ar cânta strâmb pe un portativ al amintirii, Laura Stoica rămâne un simbol al tinereții fără bătrânețe, tot ”Mai frumoasă”…
Mai frumoasă
Laura Stoica
Ești departe și ai asupra mea o putere imensă,
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi.
Ce șansă că te-am cunoscut!
Nu mai credeam în iubire de mult.
*
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire,
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând,
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc,
Cu tine învăț să iubesc… Ooo…
*
Tu mă vezi mai frumoasă decât știu eu,
Mă faci să simt că sunt centrul lumii eu,
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți cu vorbe dulci,
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
