O astfel de voce tulburătoare poate răscoli amintirile din pod și secretele îngropate. Poate prăvăli emoții, trecându-le prin toate gamele sufletești, din major în minor, din bemol în diez și-napoi.

 

Și, la fel de răscolitor, poate mulțumi vieții, onorând Ziua Mamei cu un cântec dăruit mamei sale – Mama This One’s For You. Beth Hart.

Nominalizată la premiile Grammy și Blues Music Awards, recunoscută astăzi în întreaga lume, chiar și la Brezoi (Open Air Blues Festival Brezoi) Beth Hart s-a născut (24 ianuarie 1972) și a crescut în Los Angeles, California.

A început să cânte la pian de la 4 ani, în acordurile clasice ale lui Bach și Beethoven, dar pe măsură ce sensibilitatea propriei personalități stârnea altfel de acorduri pe claviatura acestuia, Etta James, Otis Redding și Led Zeppelin s-au perindat în înțelesurile cântecelor sale.

„Nu voi înceta niciodată să scriu, niciodată să cânt. Niciodată.
Pentru că asta-mi este inima”.

Piesa Mama This One’s For You este ultima de pe albumul intitulat Better than Home, lansat în primăvara anului 2015. Acesta era cea mai introspectivă și convingătoare expresie a sa de atunci, inspirată de perioadele intense de luptă din viața ei, de la moartea surorii sale de SIDA, consumul de droguri și conflictele familiale, până la un eventual diagnostic bipolar care a fost atât înspăimântător cât și eliberator. Este mai mult decât un blues autentic, este blues, pop-rock, un pic de funk, soul, jazz și gospel.

Mama This One’s For You.

”I love you more than summertime
You’ve been such a good friend of mine
And every sacred word is true
I learned to love because of you…”
*
foto tumblr.com