Improbabilă
Are oase fragile
ai grijă cum ridici din sprâncene
se tânguie când îi prinzi ceafa-ntre palme
șapte beții astrale cu vinuri poeme
îți vor ninge vieți
șapte
într-un singur cristal.
Iar umerii,
ai grijă cum salți din umeri
are carnea din pierderi și pânde
unduie-n îmbrățișări flămânde
nenăscute blesteme
ai grijă,
mai bine desenează în aer
cu-o linie foarte subțire
suave extreme
de trece-n fugă
improbabila iubire.
foto Andra Tischer
Ca oasele păsării împletite în cozi de vânt
sunt de ușoară
când cineva
ca tine
mă face să cânt
ochi de sitar cu glasul prea strâmt
să te cuprindă, să mă cuprind
și să fiu atunci când nu sunt
un descânt… Citește și Cineva ca tine
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
