Ca oasele păsării împletite în cozi de vânt
sunt de ușoară
când cineva
ca tine
mă face să cânt
ochi de sitar cu glasul prea strâmt
să te cuprindă, să mă cuprind
și să fiu atunci când nu sunt
un descânt
două mii și ceva
de fire, câteva scânduri
trecute prin urechea de gând
nu mă pot
țintui de pământ
când străveziu cineva
ca tine
mă face să cânt.
foto tumblr.com
Citește și Iubitul meu cu gene verzi
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
