Îmi ceri să-ți explic, iar eu încep să
gesticulez pe traiectorii ferite
inventând ce nu simt,
durându-mă ce nu doare
un singur cuvânt ar putea declanșa
jinduita uitare
ca un bob ce plesnește-n păstaie,
dar undeva,
picior peste picior, el stă,
fumează pipă și ajustează
nepăsarea dintr-un potențiometru de fum
îmi ceri să-ți explic, ca și cum
în colțul pe care glasul tău îl face cu marea
n-ar exista un
alt drum
să-l sugrum dulce cu tăcerile mele
moale intrându-i sub piele
ca pipa aia nenorocită s-o
curăț de scrum.
foto tumblr.com
Citește și Semn
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.