Timpul a fost o preocupare constantă a scriitorului Octavian Paler, și mai exact, relația omului cu timpul. Nu încape îndoială că în acest război în care se confruntă două forțe inegale, omul este cel care este singurul perdant, în final. Între viață și moarte există o limită extrem de fragilă, asemeni unei pânze de păianjen, pe care facem echilibristică nu numai cu inima, ci și cu rațiunea, pe care nu o putem păcăli. „Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul.”, spune la un moment dat Paler, privind cu ochi lucid inexorabila sa trecere și efectele pe care le are asupra ființei umane.
Dar tot el ne oferă și câteva soluții, pe care, în spirit biblic le numește „porunci”, ni le putem asuma ca direcții salvatoare în viața „cea degrabă trecătoare”. Iată-le. Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să le înțelegem și să le acceptăm.
„Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”
(Octavian Paler- „Viata pe un peron”)
Citiți și Șă ne iubim tineri și nevinovați…
