Am intrat atunci într-o carte nelocuită demult

cu mobilă temătoare

din argilă

coaptă de vânt

mi-era totuna sau doar mă mințeam

căci căutam frenetic

acel cuvânt

păstrat și ascuns, dospit de uitare

precum în cer

așa și pe pământ

frământam nemișcarea, seceta de

răspuns 

un gest violaceu de palpit pe fundul

unui sertar

semnul năvalnic din fire

să-mi spună – aripile tale

nu bat

 în zadar.

foto tumblr.com

Citește și e-o melodie