A plecat lăsându-l în mijlocul drumului
nu mai circula nicio dorință la ora aceea
iar străzile erau, oricum, desfundate
se lucra
la un nou vis
proiectul era atât de promițător
încât nu-și mai încăpea în pielea ruptă
pe alocuri, de nerăbdare
de câinii care lătrau balade de dor
și-atunci
a rupt-o, mai tare,
la fugă.
foto tumblr.com
Citește și Cu sufletul, cum mai stai?
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
